14 iun. 2019 | 10:54

Facebook, folosit și pentru bine: știi când e nevoie de o donație de sânge

ACTUALITATE
Facebook, folosit și pentru bine: știi când e nevoie de o donație de sânge

Facebook este învăluită de scandaluri, însă aplicația poate fi folosită și pentru bine. Rețeaua socială te va anunța când este nevoie de o donație de sânge.

Facebook va notifica utilizatorii dacă există o nevoie penntru donații de sânge. Asta nu înseamnă că vei primi notificări peste tot pe unde mergi. Poți alege dacă vrei să fii inclus în acest program sau nu.

Funcția a fost testată cu succes în mai multe țări precum India, Bangladesh, Brazilia și Pakistan, iar acum aceasta va fi disponibilă în câteva orașe din USA precum Chicago, New York, San Francisco sau Washington DC. În următoarele luni, funcția ar trebui să fie disponibilă în toată țara.

Cei care aleg să intre în program vor fi notificați dacă este nevoie de o donație și ce fel de grupă de sânge este nevoie. Practic, asta ar putea înlocui acele mesaje distribuite pe rețea în care se cere o donație de sânge pentru o anumită persoană.

Facebook te anunță când este nevoie de sânge

„La fiecare două secunde, o persoană din SUA are nevoie de sânge, iar o donație ar putea salva trei vieți”, este menționat pe blogul Facebook.

Cu toate acestea, tot mai puține persoane se încumetă să doneze sânge, iar această aplicație ar putea crește conștientizarea nevoii de donații de sânge.

Pentru ca acest lucru să fie posibil, rețeaua socială a intrat în parteneriat cu mai multe centre de donare de sânge. În India și în Brazilia, centrele de donare de sânge au spus că 20% dintre donatori spun că au fost influențați de Facebook să doneze.

Această funcție de notificare nu este încă disponibilă în Europa sau în România, dar este binevenită. Unul din trei bucureșteni nu primesc sânge la timp, potrivit Fundației Donatorilor Benevoli de sânge. România se plasează pe ultimele locuri la numărul de donatori de sânge în Europa: doar 1.7% dintre români donează sânge, de aproape 10 ori mai puțin decât danezii, de nouă ori mai puțin decât britanicii și de șapte ori mai puțin decât olandezii.