De ce tot mai multe țări vor să monitorizeze cetățenii prin recunoaștere facială
Lista țărilor care construiesc adevărate sisteme de recunoaștere facială pentru a-i supreveghea mai bine pe cei de pe teritoriul lor.
India s-a alăturat luna aceasta țărilor care au anunțat că plănuiesc construirea unui sistem de recunoaștere facială la nivel național. Urmează exemplul Chinei, care vrea să construiască o bază de date care poate identifica orice cetățean în câteva secunde, prin recunoașterea facială.
Astfel de sisteme ar putea fi, pe de-o parte benefice, pentru că ar contribui la prevenirea infracțiunilor, de exemplu. Pe de altă parte, ar putea servi drept un instrument prin care intimitatea oamenilor ar fi drastic redusă.
Sistemele sunt susținute și de tehnologia 5G, care va permite autorităților să construiască infrastructuri care să proceseze cantități uriașe de date la viteze extrem de mari.
Totuși, care sunt motivele pentru care un stat ar face asta și sunt acestea suficient de întemeiate?
La ce ajută sistemele de recunoaștere facială la nivel de stat
În primul rând, recunoașterea facială ar contribui la modernizarea și eficientizarea modalităților prin care organele de aplicare a legii rezolvă problemele dintr-un stat. Pe de o parte, ar putea contribui la identificarea și prinderea extrem de rapidă a infractorilor. Pe de altă parte, este un instrument extrem de util prin care autoritățile unui stat pot identifica mai rapid persoanele date dispărute.
În al doilea rând, un asemenea sistem la nivel de țară poate contribui și la scăderea ratei infracționalității. Astfel, pentru că sunt conștienți de faptul că pot fi identificați extrem de rapid de către sistemul de recunoaștere facială, cei cu înclinații spre a comite infracțiuni s-ar putea gândi de două ori înainte să comită o ilegalitate.
În al treilea rând, tehnologia are implicații și în ceea ce privește serviciile. Poate fi un impuls pentru eficiența economiei pentru că permite tranzacții mai rapide: atunci când trebuie livrat un pachet sau la trecerea graniței în aeroport, de exemplu.
În schimb, recunoașterea facială la nivel de stat poate fi folosită și în alte scopuri. Astfel, intimitatea cetățenilor ar putea fi limitată, într-o anumită măsură. În acest sens, statele care decid să implementeze astfel de sisteme au nevoie să dezvolte și o legislație care să reglementeze tehnologia.