22 oct. 2019 | 18:55

Cum vrea șeful Amazon să trimită oameni pe Lună

ACTUALITATE
Cum vrea șeful Amazon să trimită oameni pe Lună

Jeff Bezos e cunoscut drept șeful gigantului Amazon, dar mai are o companie denumită Blue Origin. Și vrea să-i pună pe oamenii de acolo la treabă.

Jeff Bezos e cel mai bogat om de pe planetă, chiar și după divorțul care l-a costat ceva. Din această postură (de cel mai bogat om, zic), își poate pune orice în cap și s-ar putea să îi și reușească. Cel mai recent obiectiv al său e să ducă oameni, din nou, pe Lună. Și apelează la cei mai buni din industrie să-l ajute.

Compania Blue Origin, fondată de Bezos, susține că a adunat o „echipă națională”, care va duce echipaj uman pe Lună prin intermediul programul Artemis al celor de la NASA. Pentru ca misiunea să aibă succes, se lucrează la un sistem denumit sugestic Human Landing System. Iar orizontul de timp în care Bezos vrea să-și pună în practică planul nu e unul extrem de lung.

Jeff Bezos vrea să trimită oameni pe Lună

Anunțul lui Jeff Bezos a venit la un congres de profil organizat în Washington. Fondatorul Blue Origin și al Amazon vrea să fie principalul contractor al unei colaborări în industria aerospațilă pentru a obține a doua aselenizare din istoria lumii.

La acest proiect vor participa și specialiști de la Lockheed Martin, Northrop Grumman și Draper. Parteneriatul are rolul de a ajuta NASA să trimită pe Lună primul echipaj feminin, un obiectiv deja asumat de Agenția Spațioală a SUA.

Fiecare partener care participă la acest proiect se va asigura că misiunea NASA va avea loc până în 2024 și că totul va fi un succes. Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, va fi cea care se va ocupa de gestionarea proiectului și va prelua principalele responsabilități. Bezos va fi și cel care va construi sistemul de aselenizare, capsula și motorul care vor fi parte din racheta spațială.

Iar Jeff Bezos a ținut să puncteze că totul va fi diferit față de momentul 1969.

Anul acesta s-au împlinit fix 50 de ani de când misiunea Apollo 11 aseleniza. Neil Armstrong și Buzz Aldrin sunt primii oameni care au pus piciorul pe suprafața Lunii.