25 mart. 2019 | 18:17

Ce e singularitatea economică și cum ne-ar putea afecta

TEHNOLOGIE
Ce e singularitatea economică și cum ne-ar putea afecta

Locurile de muncă automatizate sunt o amenințare care pare îndepărtată, dar asta nu o face mai puțin reală. Dacă roboții ne vor lua locurile de muncă, atunci cu ce vom plăti pentru bunurile și serviciile oferite de ei?

Editorul-șef de la Electronic Engineering Journal, Kevin Morris, spune că în momentul în care roboții vor depăși capacitățile oamenilor pe piața muncii vom atinge singularitatea economică. Mai mult, el a subliniat că această singularitate va avea efecte nefaste asupra noastră.

Morris a explicat, într-un eseu, cum va arăta lumea când societatea va atinge acea singularitate. Roboții și inteligența artificială ne vor fi luat locurile de muncă și, la rândul lor, vor oferi bunuri și servicii unei societăți care nu își va permite să le plătească.

Singularitatea economică ar putea reprezenta sfârșitul capitalismului hiper-competitiv, care se auto-consumă, care presupune corporații mari ce sunt puse mai presus de orice, cu scopul maximizării profiturilor. Corporațiile mari ar putea ajunge la concluzia că roboții sunt mai ieftini decât angajații umani. De acolo, ar putea porni o revoluție robotică, în care mașinăriile nu vor mai lucra pe principiile competitive ale oamenilor, dar vor fi puși mai presus decât aceștia din urmă.

Odată cu automatizarea companiilor, Morris crede că se vor întâmpla două lucruri. Pe de o parte, vom avea bunuri din ce în ce mai ieftine, dar de o calitate superioară. Pe de altă parte, populația va fi din ce în ce mai săracă din cauza lipsei locurilor de muncă, așa că acele bunuri nu vor putea fi cumpărate.

Pentru a preveni această problemă, o soluție ar fi ca guvernele să ofere oamenilor concediați pentru a fi înlocuiți de roboți ajutor financiar. Dacă nu, atunci corporațiile ar putea ajunge la concluzia că toți angajații umani sunt inutili și că fac rău profiturilor.

„Ceva trebuie să se schimbe, pentru că dacă urmăm acest trend-uri, munca în sine nu va mai avea valoare – doar proprietari”, a zis Morris.