18 iun. 2019 | 07:51

Cât de repede ne înmulțim pe Pământ: statisticile ONU care te șochează

ACTUALITATE
Cât de repede ne înmulțim pe Pământ: statisticile ONU care te șochează

Oamenii sunt vinovați de încălzirea globală și de distrugerea planetei Pământ, iar având în vedere ritmul de creștere a populației, situația nu se va opri curând.

La ora actuală, conform celor mai recente statistici, populația planetei noastre este de aproximativ 7,7 miliarde de oameni. Natalitatea a scăzut la nivel global, de la 3,2 nașteri pe femeie în 1990, până la 2,5 nașteri în 2019. Cu alte cuvinte, ritmul în care ne înmulțim continuă să fie unul destul de alert.

Oficialii de la ONU avertizează că populația lumii ar putea ajunge până la 10,9 miliarde de oameni, până la finalul secolului. Asta înseamnă că până în 2011, se vor mai adăuga aproximativ 3,2 miliarde de persoane la inventar. Toți aceștia vor contribui într-o cotă impresionantă la încălzirea globală și, cel mai probabil, vor duce la epuizarea resurselor naturale.

Experții spun că rata fertilității va continua să scadă, însă populația va crește în continuare, atingând pragul de 9.7 miliarde până în 2050. Noul raport anunță o creștere mai lentă a popuației decât ultima evaluare realizată de ONU, din 2017, potrivit căreia populația lumii ar fi ajuns la 11.2 miliarde până în 2100.

Cea mai rapidă creștere este prognozată în zona Africii Subsahariene. Acolo, în următorii 30 de ani, experții se așteaptă ca populația din zonă să se dubleze. Până în 2027, India va deveni cea mai populată țară din lume, reușind să întreacă China, unde populația se pare că va scădea până în 2050 cu 2,2%. Din cauza migrației, populația din SUA va sări de la 329 de milioane de oameni până la 434 de milioane în 2100.

Odată cu publicarea acestui studiu, cei de la ONU atrag atenția asupra faptului că majoritatea țărilor care se confruntă cu o explozie demografică sunt foarte sărace. Acest detaliu ar putea ridica și mai multe probleme legate de foamete și alocarea resurselor. Marea îngrijorare ține însă de efectul populației asupra mediului înconjurător.

„Impactul nostru asupra climatului este legat de populația în multe feluri – ce resurse folosesc oamenii, cât de amplă este producția industrială, câtă energie este necesară pentru încălzire, răcire și transport”, a declarat Amy Snover, directorul Grupului pentru Impact Climatic de la Universitatea din Washington.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele