Cât de bine e cu adevărat pentru tine să mergi la festival

Cât de bine e cu adevărat pentru tine să mergi la festival
Sursa foto: Electric Castle / Facebook
16:00 05.08.2019

Festivalurile sunt cu siguranță un prilej pentru ascultat muzică bună și distracție, însă un festival ar putea fi mai mult de atât.

Că e Neversea, Electric Castle sau Untold, că e la mare sau la munte, că are manele sau nu, festivalurile sunt extrem de populare și la noi și cei mai mulți dintre noi merg măcar la unul în timpul verii. Vestea bună e că acestea ar putea chiar contribui la sănătatea ta.

Ce-ți poate oferi un festival

Potrivit studiilor, concertele live reduc semnificativ nivelului de cortizol din corp, hormonul stresului. Pentru a ajunge la aceste rezultate, cercetătorii au prelevat mostre de salivă de la participanții la spectacole de muzică live. Astfel, au ajuns la concluzia că aceștia erau mai calmi după terminarea concertului. De altfel, tipul de muzică nu e neapărat relevant în acest context, ci mai mult contează tipul evenimentului.

În același timp, muzica live ajută la reducerea riscului de depresie și de deteriorare a capacității de înțelegere în cazul celor trecuți de 50 de ani.

În plus, experiența separării temporare de viața cotidiană ajută într-o măsură foarte mare. Asta îți dă șansa să reflectezi mai mult și să îți dai timp liber în care uiți de problemele și stresul pe care le-ai putea avea în viața de zi cu zi. Astfel, participarea la un festival contribuie, chiar dacă și pe un termen mai scurt, la bunăstarea ta.

Pe de altă parte, experiențele negative din timpul unui festival pot diminua aceste beneficii. De exemplu, în cazul în care se întâmplă să bei mai mult decât ar trebui sau dacă anumite condiții nu sunt tocmai optime pentru tine (toalete proaste, cozi interminabile la mâncare).

În cazul în care nu pleci deranjat de manelele de la festival, participarea la astfel de evenimente ar putea fi chiar benefică pentru sănătatea ta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: BBC