07 oct. 2019 | 15:36

Când ar putea fi interzise complet mașinile diesel și pe benzină în Europa

ACTUALITATE
Când ar putea fi interzise complet mașinile diesel și pe benzină în Europa

Emisiile de carbon afectează mult mediul înconjurător iar unii membri ai Uniunii Europene speră să le poată reduce prin interzicerea mașinilor diesel.

Danemarca a propus interzicera atât a mașinilor diesel, cât și a celor care funcționează pe benzină, la nivel european. Astfel, ar contribui la combaterea efectelor negative a schimbării climatice. Inițiativa este susținută și de alte 10 state membre ale Uniunii Europene, care speră să-și atingă obiectivul până în 2040.

Propunerea a venit în cadrul unei întâlniri a miniștrilor de mediu din Uniunea Europeană desfășurată în Luxemburg.

Obiectivul UE este să reducă emisiile de carbon cu până la 40% până în anul 2030. Pe lângă asta, Comisia Europeană plănuiește să le reducă la zero absolut până în 2050. Astfel, ar ajuta la stoparea încălzirii globale.

Mașinile diesel și pe benzină ar putea fi interzise

Dan Jorgensen, ministrul de mediu și energie din Danemarca, spune că această interdicție ar pune presiune pe Comisia Europeană să propună o eliminare treptată a vehiculelor care funcționează cu combustibili fosili din UE, în următoarele două decenii. „Trebuie să recunoaștem că suntem puțin pe grabă”, a menționat ministrul danez.

Acesta menționează că o interdicție la nivel european ar fi planul A. Susține faptul că, în cazul în care Uniunea Europeană nu ar fi de acord cu o interdicție la nivelul întregii uniuni, ar fi bine ca țări indivituale să aibă permisiunea să implementeze astfel de măsuri.

În 2018, guvernul din Danemarca anunța că vrea să interzică vânzarea mașinilor diesel și celor pe benzină până în 2030. A renunțat destul de rapid la idee, pentru că ar fi încălcat regulile Uniunii Europene.

Jorgensen spune că este important ca aceste lucruri să fie comunicate și producătorilor de mașini. Următorul pas ar fi înființarea unei alianțe între Danemarca și celelate 10 state membre care i-au susținut propunerea în legătură cu interzicerea mașinilor diesel și pe benzină.