Cambridge Analytica, la final: cât de mare este amenda plătită de Facebook
S-a dovedit de mult faptul că Facebook este responsabilă de influențarea rezultatelor alegerilor din SUA. Abia acum s-a stabilit însă o amendă pentru scandalul Cambridge Analytica.
În urmă cu mai bine de un an, s-au aflat primele detalii despre compania Cambridge Analytica, un gigant care activează în mai multe țări și utilizează datele de la Facebook pentru a influența alegeri electorale. În contextul în care Facebook a facilitat întregul proces prin condiții de securitate relaxate, o amendă era previzibilă.
Întregul set de circumstanțe din 2018 a dus la inițierea unei investigații asupra activităților Facebook de către Federal Trade Commission (Autoritatea Federală asupra Comerțului) din SUA. În urma analizei modului în care se desfășoară lucrurile la gigantul american, s-au descoperit mult mai multe probleme și găuri de securitate față de cât se credea inițial.
În primul rând, s-a stabilit fără echivoc faptul că relația dintre Facebook și Cambridge Analytica a facilita influența rezultatelor de la alegerile prezidențiale din 2016 din SUA. Tot atunci, s-a observat faptul că parolele utilizatorilor de Instagram erau păstrate în format text, fără criptate, fiind foarte ușor de furat.
În final, în urma negocierilor dintre Facebook și FTC, s-a stabilit plata unei amenzi de 5 miliarde de dolari. Aparent, gigantul american are niște practici nepotrivite când vine vorba de manipularea datelor utilizatorilor. Amenda mai trebuie să fie aprobată de Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii, dar, respectiva procedură este doar o formalitate.
În privința valorii, respectiva cifră este cu aproximativ două miliarde de dolari mai mare decât se așteptau să plătească cei de la Facebook. Este o amendă record și pentru FTC, în contextul în care cea mai mare amendă anterioară a fost acordată celor de la Google în 2012 și era în valoare de 22,5 milioane de dolari. Chiar și așa, nu afectează foarte mult visteria celor de la Facebook, motiv pentru care, acțiunile companiei conduse de Mark Zuckerberg au crescut cu 1,8% la aflarea veștii.