08 mai 2019 | 08:50

Cea mai mare problemă pe care omul o are la ieșirea în spațiu

ACTUALITATE
Cea mai mare problemă pe care omul o are la ieșirea în spațiu

Anul acesta se vor fi împlinit 50 de ani de când omul a ajuns prima dată pe Lună. De atunci până în prezent n-a mai fost nimic la fel de îndrăzneț, dar au fost câteva cercetări care n-au un rezultat prea optimist.

Ieșirile în spațiu au un impact imens asupra creierului uman. Specialiștii au descoperit că astronauții care petrec mai multe luni în microgravitație au mai mult lichid în creier, acest lucru putând să le afecteze vederea.

Pe Pământ, dat fiind că suntem aici de milioane de ani, gravitația a schimbat acest lucru. Astfel, corpul s-a adaptat excelent la viața de pe Terra. În spațiu omul a ieșit în urmă cu aproape jumătate de secol și nu toate urmările au putut fi prevăzute. În spațiu, fluidele corporale se îndreaptă spre partea superioară a corpului de îndată ce ajungi în microgravitație.

Concluziile vin în urma unui studiu condus de Angelique Van Ombergen de la Universitatea din Antwerp, Belgia. „De aceea atunci când vezi poze cu astronauți în stația spațială arată de parcă ar avea capul pufos”, a spus Van Ombergen.

Cum au ajuns cercetătorii la concluzia că omul are probleme în spațiu?

Studiul lui Van Ombergen și ai colegilor săi a presupus scanarea creierelor a 11 astronauți ruși înainte și după ce aceștia au mers în spațiu. Cercetătorii au căutat să afle ce efecte are microgravitația asupra ventriculelor din creier – acele camere unde se află fluidul cerebrospinal.

Astfel, au descoperit că atunci când astronauții reveneau acasă, volumul ventriculelor era mărit cu până la 11% pentru a permite fluidului în exces să aibă loc. Chiar și la distanță de șase luni, ventriculele erau cu 6% mai mari decât în momentul dinaintea lansării.

Cercetătorii au descoperit că există o legătură între volumul ventriculelor și pierderea acuității vizuale. Cu toate astea, legătura nu s-a dovedit a fi suficient de puternică pentru a arăta că timpul petrecut în spațiu este cauza problemelor de vedere de care se plâng atât de mulți astronauți. Van Ombergen a afirmat că descoperirea ar trebui să servească drept motivație pentru studii ulterioare.