Aplicațiile Google care ajută persoanele cu probleme de auz
Portofoliul aplicațiilor Google de mobil s-a extins cu două progrămele menite să ajute persoanele cu probleme de auz. Una este pentru cei care nu aud bine, iar a doua este pentru surzi.
Printr-o postare pe blogul oficial al Google, compania americană a anunțat două programe foarte interesante dedicate oamenilor cu un handicap auditiv. Acestea profită de întregul portofoliu de tehnologii și patente ale Google pentru a ajuta o categorie de persoane care, de multe ori, nu se pot descurca singure.
Aplicațiile cu pricina sunt intitulate Live Transcribe și Sound Amplifier, iar dacă vrei să le testezi, sunt disponibile în beta în Google Play Store. În mod previzibil, sunt gratuite și, dacă te afli în pielea persoanelor cu astfel de probleme, ți s-ar putea părea revoluționare.
Google a dezvoltat Live Transcribe pornind de la ideea de transcriere a cuvintelor vorbite cu ajutorul algoritmilor dezvoltați in-house care profită de puterea cloud-ului. Tehnologia a evoluat la un asemenea nivel, încât vorbele unui interlocutor sunt transcrise în timp real, fără niciun fel de așteptare, folosind microfonul de la telefonul tău cu Android.
Sigur nu ai nevoie de vreun echipament special pentru a profita de Live Transcribe, dar dacă vezi mai multe greșeli în transcriere, volumul lor va scădea semnificativ odată cu utilizarea unui microfon extern. Din start, aplicația suportă transcrierea dialogurilor din peste 70 de limbi și dialecte. În plus, dacă nu vrei sau nu poți să vorbești, același instrument software poate verbaliza cuvinte tastate de tine. După ce ai instalat aplicația din Play Store, o poți activa din secțiunea Accesibilitate a meniului de configurare al telefonului.
Sound Amplifier este a doua aplicație Google lansată astăzi în beta și s-ar putea să fi auzit pentru prima oară de ea în cadrul Google I/O, în urmă cu aproximativ un an. Face cuvintele vorbite mai clare și mai ușor de înțeles. Pentru a-și atinge scopul, ai nevoie de niște căști conectate la mobil, iar tehnologia software va filtra și amplifica sunetele din mediul ambiant. Sunetele silențioase se vor auzi semnificativ mai tare, în timp ce sunetele care deja sunt destul de zgomotoase vor rămâne neatinse. În mod previzibil, întregul mecanism poate fi personalizat in-app.
Din păcate, Sound Amplifier funcționează doar pe terminale cu Android 9 Pie. Ambele programe detaliate mai sus sunt preinstalate pe Google Pixel 3.