05 mart. 2019 | 09:38

AMD Radeon FreeSync 2 HDR îți arată că niciun joc video n-o să mai fie la fel

VIDEO ACTUALITATE

AMD are câteva noutăți la început de primăvară. Vestea cea mai bună e că-i gata tehnologi Radeon FreeSync 2 HDR. Compania a pregătit și-un demo ca să vezi diferența.

Odată cu Radeon FreeSync 2 HDR (da, poate mergea un nume mai scurt – n.r.), ai posibilitatea de a face un tur virtual printre rămășițele de piatră ale templului Oasis, unul plin de vegetație diversă și panorame deosebite.

Abilitatea de a comuta între modurile variate de FreeSync, între care FreeSync și FreeSync 2 HDR, arată diferența semnificativă a experienței de gaming pe un display care beneficiază de cea mai nouă tehnologie dezvoltată de AMD, față de unul convențional.

Radeon FreeSync este cea mai populară tehnologie adaptivă pentru display-uri. E prezentă pe mai bine de 500 de monitoare certificate și testate pentru a livra experiențe de gaming fluide pe o gamă largă de sisteme, încadrate în toate categoriile de preț.

De asemenea, FreeSync 2 HDR introduce o nouă dimensiune de culori vibrante pe monitoare, oferind game mai închise de negru și tonuri mai deschise de alb, fără a exista pericolul suprasaturației. Display-urile care sunt compatibile cu FreeSync 2 HDR prezintă garanția unui framerate foarte bun, însoțit de un timp de răspuns extrem de rapid.

Alte noutăți de la AMD pentru primăvară

Construcția unui ecosistem de tip „Machine Vision” – AMD continuă să dezvolte ecosistemul „machine vision” pentru industria embedded:

  • Cu ajutorul companiilor Advantech și Mentor, AMD a introdus o nouă soluție pusă în funcțiune de procesorul AMD Ryzen Embedded V1000, una care are rolul de a face tehnologiile de tip „Machine Vision” mai accesibile și mai ușor de implementat în industria embedded
  • AMD continuă să militeze pentru un ecosistem bazat pe interoperabilitatea soluțiilor de tip IoT și „edge computing”, prin intermediul participării sale în cadrul EdgeX FoundryTM

Creștere în „Edge Computing” și Rețelistică – Bazate pe soluția AMD EPYC Embedded 3000, companiile Supermicro, Cognatec și IEI au lansat platforme noi, între care:

  • Gama IEI Puzzle se folosește de numărul mare de nuclee disponibil pe procesorul EPYC Embedded 3000 pentru a pune în funcțiune rețeaua proprie și echipamentul Universal Customer Premise, pe lângă serviciile SD-WAN în timp real
  • Serverele Supermicro A+, atât modelul 5019D-FTN4, cât și E301-95-8CN4, se folosesc de procesoarele EPYC Embedded 3000 pentru a targeta o gamă largă de produse de rețelistică, între care și cele de tip vCPE/uCPE, SD-WAN, soluțiile de securitate de rețea, dar și serviciile private de coud și cele IoT (Internet of Things)
  • Congatec Conga-B7E3A este un modul de server care le permite clienilor să se folosească de funcții de nivel de centru de date, într-un format încorporat

La un an după lansarea familiilor de procesoare AMD EPYC Embedded 3000 și AMD Ryzen Embedded V1000, a fost notat un succes semnificativ în mai multe industrii, printre care:

  • Gaming-ul de cazino, acolo unde Quixant, Sapphire și alți lideri de piață folosesc capacitățile ridicate ale procesorului AMD Ryzen V1000 pentru a pune în funcțiune display-uri 4K
  • Thin Clients, acolo unde AMD este lider de piață și ajută alte companii să-și construiască soluții de tehnologie menite să reducă costurile de operare și consum, fără să facă rabat în ceea ce privește durabilitatea și experiența plăcută de utilizare
Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele