Adobe ți-a pus MacBook Pro-ul „pe butuci”: de ce să te ferești de Premiere
La nivel gl0bal, Adobe Premiere ar putea fi cel mai popular editor video. Din păcate, în anumite situații, poate distruge fizic difuzoarele de la MacBook Pro.
Se întâmplă deseori să întâlnești mici vulnerabilități sau bug-uri în software. Dacă un program este făcut prost sau a a ajuns să aibă o problemă după o actualizare, poate avea numeroase efecte nedorite. Cele mai multe dintre ele însă, sunt tot la nivel software. O aplicație defectuoasă se poate bloca. În cel mai rău caz, îți poate bloca sistemul de operare sau te poate forța să faci o repornire forțată a laptopului, telefonului sau tabletei.
Uneori, în circumstanțe foarte rare, există însă situații în care un software prost poate avea un impact dezastruos la nivel hardware. Din păcate, asta s-a întâmplat cu cea mai recentă versiune de Adobe Premiere pe cele mai noi MacBook Pro-uri de la Apple. Mai multe persoane s-au plâns pe forumul Adobe Premiere CC în privința efectului pe care îl are asupra difuzoarelor.
”Am un MacBook Pro de 15 inci nou de două luni. Lucram la un proiect, volumul la MacBook era la aproximativ jumătate, când, deodată, s-a produs un bug audio care a generat un scâncet foarte zgomotos pe care nu-l puteam pune pe pauză. După ce s-a întrerupt, boxele au fost foarte silențioase, iar după următoarea repornire, era evident că au bubuit.” A povestit un utilizator de MacBook pe forumul Adobe, conform 9to5Mac.
Într-o formă sau alta, același incident a fost relatat de mai multe persoane care s-au plâns de un zgomot foarte puternic în timp ce utilizau Adobe. Imediat după ce s-a oprit sunetul, boxele au suferit un defect permanent și nu au mai putut fi folosite. Un oficial de la Adobe a sugerat posesorilor de sisteme Apple să-și închidă microfoanele de la laptop atunci când utilizează instrumente pentru îmbunătățirea calității audio. Acest scenariu pare să facă referire la faptul că problema descrisă mai sus a pornit de la microfonie. Momentan, nu este foarte clar dacă Adobe își va recunoaște vina și va repara sistemele stricate.