De ce în 2019 mai sunt oameni care mor de foame

Suntem în 2019, anul în care realitatea virtuală este în floare și inteligența artificială poate face tot mai multe lucruri. Chiar și cu toată tehnologia, mai rămâne o problemă – foametea.

Aproximativ 821 de milioane de oameni sunt subnutriți și se confruntă cu lipsa cronică de mâncare. Acest lucru contribuie la malnutriție, problemă cu care mamele sărace și copiii din țările cu venituri medii și sub medie se confruntă cel mai mult. Malnutriția oprește creșterea sănătoasă a copiilor și afectează în jur de 149 de milioane de copii la nivel global.

Există, desigur, și soluții la foamete. Aplicarea lor ar duce și la beneficii economice, pentru că malnutriția are un cost de 3,5 catralioane de dolari pentru economia globală – rezultat al pierderilor de productivitate și al costurilor de sănătate. Așadar, de ce guvernele nu fac mai multe pentru a rezolva această problemă?

Adevărul e că politica stă în calea introducerii unor reguli care să combată politicile de nutriție. Guvernele folosesc politicile sociale când vor să câștige sprijin sau vizibilitate. Doar că pentru a avea efectul dorit, acele politici trebuie să aibă vizibilitate și impact imediat observabile.

Tragedie în lumea muzicii: Valentin Petricenco, fostul toboșar al trupei Proconsul, s-a stins din viață

Ce poți face de Crăciun în București. Evenimente și activități în perioada 24-26 decembrie 2024

Astfel, guvernele implementează programe care oferă mâncare, bani sau servicii de sănătate celor nevoiași. Oamenii văd astfel ceva concret și sunt mai dispuși să își ofere sprijinul politic. Când sunt implementate corect, acele politici pot îmbunătăți în mod indirect nutriția. Însă ele diferă de politicile de nutriție recomandate de experți. Acestea din urmă sunt mai specifice și adresează problema deficiențelor de micronutrienți, care afectează peste 2 miliarde de oameni.

Un exemplu ar fi deficiența de iod. Când organismul uman nu are suficient iod, pot apărea probleme de natură fizică și psihică serioase. Tocmai de aceea, o politică prin care să normalizeze fortifierea sării de bucătărie cu iod ar fi necesară. Doar că niciun politician nu ar face campanie pentru o asemenea problemă, ea nefiind una vizibilă.

De asemenea, mamele sărace și copiii nu reprezintă o prioritate pentru guverne, oricât de crud ar suna acest lucru. Guvernele au tendința să prioritizeze grupurile ale căror sprijin este crucial în campaniile electorale și nu numai. Femeile sărace și copiii nu au însă o influență politică semnificativă.

Așadar, oricât de apăsătoare este problema malnutriției și foametei, guvernele nu par să aibă de gând să o pună în prim plan așa cum ar trebui prea curând.