22 sept. 2018 | 16:47

Vulturul care zboară mai sus decât avioanele comerciale

ACTUALITATE
Vulturul care zboară mai sus decât avioanele comerciale

Ca muritori de rând, singura noastră speranță de a zbura deasupra norilor este să mergem cu avionul. Chiar și așa însă, deasupra avioanelor comerciale, zboară un vultur care a ajuns la înălțimi mai mari ca orice altă pasăre.

Mai exact, vulturul grifon de Ruppell poate zbura la 11,2 kilometri distanță față de sol. Majoritatea avioanelor comerciale zboară la 10 kilometri de sol, dar vulturul grifon reușește să întreacă această altitudine. Au existat însă câteva cazuri în care un vulturul ghinionist a fost absorbit de motorul unui avion.

Este una din cele mai mari păsări prădătoare din lume și, dacă nu ar exista, zonele sălbatice din Africa ar fi pline de gunoaie. Se hrănește cu rămășițele de animale, fiind un soi de sistem natural de reciclare pentru carnea putrezită. Numărul de vulturi grifon de Ruppell este însă în scădere.

Pe lângă altitudinea impresionantă pe care o poate atinge, acest vultur poate parcurge și distanțe lungi de până la 144 de kilometri, doar pentru a găsi mâncare și materiale de construire a cuibului. Pentru a zbura atât de sus, vulturul grifon a dezvoltat un tip de hemoglobină care eficientizează procesul de inhalare a oxigenului.

Cum au aflat însă oamenii că o pasăre zboară atât de sus? În 1973, doi piloți de avion au descoperit o pasăre care zbura la mai bine de 11 de kilometri de sol. Vulturul a fost supt de motorul avionului, iar piloții au trebuit să efectueze o aterizare de urgență.

Odată ajunși la sol, ei au descoperit că din pasărea din înaltul cerului au mai rămas doar cinci pene întregi și 15 pene fărămițate prinse în motor, care au ajutat la identificarea speciei, după cum arată Gizmodo.

De atunci, vulturii grifon de Ruppell nu au mai adus prea multe necazuri companiilor aeriene. Motivul este însă unul nefericit – vulturii grifon dispar încet și sigur, pe măsură ce pierd mâncare și teritoriu în fața oamenilor.