Riscul la care nu știai că-ți expui copilul dacă îl abuzezi fizic și emoțional
Violența, abuzul emoțional și neglijarea în copilărie pot avea efecte devastatoare asupra copiilor, iar un studiu detaliază posibilele repercusiuni.
Perioada copilăriei este vitală pentru dezvoltarea armonioasă a copilului și o viață de adult echilibrată, ceea ce face logic faptul că violența fizică sau abuzul emoțional vor avea un impact major asupra sănătății psihice a acestuia. Însă aceasta nu este singurul aspect negativ. O echipă de cercetători susține că acțiunile părinților pot afecta atât îmbătrânirea celulară, cât și dezvoltarea biologică.
Mai mult decât atât, studiul arată că diferite comportamente nepotrivite în timpul copilăriei pot avea un impact diferit asupra procesului de îmbătrânire.
„Expunerea la violență în copilărie accelerează îmbătrânirea biologică a copiilor care au vârsta de doar opt ani”, declară Katie McLaughlin care a condus cercetarea departamentului de psihologie de la Universitatea Washington. Tot ea evidențiază faptul că descoperirile sugerează că formele de agresiune/neglijare pot accelera procesul de îmbătrânire de la vârste foarte fragede, care contribuie la ratele ridicate de probleme de sănătate frecvent întâlnite la acești copii.
La studiu au participat 250 de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani. Prin intermediul interviurilor cu părinții și copiii, precum și a probelor din salivă pentru analizarea ADN-ului, oamenii de știință au determinat numărul și tipul evenimentelor neplăcute pe care fiecare copil le-a experimentat. Astfel, au fost examinate asocierile dintre tipurile de abuz și evoluția celulară.
Dintre participanți, aproximativ un sfert au spus că au suferit abuzuri sexuale și aproximativ 42% abuz fizic. Așa cum este raportat în jurnalul „Biological Psychiatry”, participanții care au fost expuși violențelor au prezentat o vârstă celulară mai mare și o dezvoltare în ceea ce privește pubertatea mai avansată decât vârsta lor.
Cu alte cuvinte, copiii care au suferit abuzuri se dezvoltau mai repede decât cei care nu trecuseră prin astfel de experiențe. Iar dacă aceste efecte nu erau de ajuns, studiul a constatat că îmbătrânirea accelerată a fost asociată cu niveluri mai ridicate ale depresiei.