30 iul. 2018 | 11:19

Viermii preistorici readuși la viață ne-ar ajuta să fim nemuritori (cumva)

ACTUALITATE
Viermii preistorici readuși la viață ne-ar ajuta să fim nemuritori (cumva)

Oamenii de știință ruși au reușit să aducă la viață niște viermi preistorici după ce i-au găsit înghețați în Siberia. Este o descoperire rară care poate avea implicații benefice pentru dezvoltarea medicinei.

A fost un proiect de cercetare complex, la care au participat mai multe instituții științifice din Rusia, precum Universitatea de Stat din Moscova, Academia de Științe din Moscova, în colaborare cu Universitatea Princetown din New Jersey (SUA).

Oamenii de știință au descoperit mai mulți viermi preistorici în solul sedimentar din Siberia, care ar fi trăit în urmă cu 32.000 sau 42.000 de ani.

Cercetătorii și zoologii numesc acești viermi nematode. Acestea sunt niște viermi cilindrici microscopici care erau capabili să supraviețuiască într-o varietate de medii, inclusiv în străfundurile scoarței terestre.

Echipa științifică  au extras două mostre din cei 300 de viermi descoperiți în solul siberian preistoric și au observat că nu erau morți. Se aflau într-un fel de stare de hibernare.

Nematodele au fost descoperite laolaltă cu rămășițele descompuse ale unor rozătoare preistorice, găsite în aflorimentul Duvanny Yar (loc unde rocile de subsol sau fosilele ies la suprafața scoarței terestre sub influența factorilor de mediu).

Nematodele prelevate au fost ținute de oamenii de știință în recipiente speciale la o temperatură constantă de -20 de grade Celsius și tot au supraviețuit.

Rezistența lor în condiții vitrege de supraviețuire este remarcabilă, iar această descoperire ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine procesul criogenării, la care anumiți oameni de știință lucrează de mulți ani, dar care a rămas un domeniu mai degrabă SF, decât ceva concret.

E adevărat, puține organisme sunt capabile să trăiască la în condiții grele de mediu precum nematodele, dar odată ce oamenii de știință înțeleg modul în care supraviețuiau acești viermi, criogenarea devine mai plauzibilă și posibilă. Prin criogenare, unii cercetători susțin că oamenii ar putea fi induși într-o stare de hibernare la temperaturi foarte scăzute și reanimați apoi peste zeci de ani, fără că organismul lor să îmbătrânească. Criogenarea ar putea fi o soluție atât pentru procesul de îmbătrânire, cât și pentru vindecarea de anumite boli aparent incurabile.

Nematodele care au trăit în Pleistocen (cunoscută și ca Era Glaciară) aveau mecanisme de supraviețuire unice, care ar putea fi de mare folos în anumite științe care încă sunt în proces de dezvoltare, precum criomedicina, criobiologia și astrobiologia, domenii de care ai aflat probabil doar în filmele SF.

Pleistocenul a fost una dintre cele mai aprige perioade din istoria geologică a planetei noastre, dar, azi se descoperă dovezi că extrem de multe viețuitoare preistorice s-au adaptat acelor condiții grele și nu toate erau dotate cu blană și sânge cald. Însă, Era Glaciară a mai cuprins și unele perioade de încălzire. Geologii și experții în istorie naturală estimează că Pleistocenul a început acum 2,6 milioane de ani și s-a încheiat acum circa 11.700 de ani.