06 iul. 2018 | 18:12

Cu Google Maps prin Târgu Neamț, orașul pus pe hartă de bătaia în stradă

ACTUALITATE
Cu Google Maps prin Târgu Neamț, orașul pus pe hartă de bătaia în stradă

Târgu Neamț a ajuns pe harta țării pe 5 iulie, după ce mai mulți conaționali s-au apucat să-și arunce lemne în cap, de la distanță, în mijlocul străzii.

Nici nu mai e nevoie să-ți descriu, pentru că probabil știi deja care-i treaba cu bătaia din Târgu Neamț. Mulți indivizi și individe, la grămadă, s-au apucat să-și arunce de la o distanță semi-sigură diverse scânduri, lemne și chiar topoare în cap.

Nu prea s-au nimerit, din fericire, dar a fost suficient cât să pună lumea pe jar, să-l convingă pe un martor să filmeze clipul pe care l-am văzut cu toții și să-l pună pe un polițist într-o situație delicată, că a ajuns singur la intervenție.

Totuși, strada Sublocotenent Radu Teoharie e doar una din cele pe care le are orașul, dincolo de bulevard. Ce mai găsești pe acolo?

targu neamt 1

La intrare vei fi întâmpinat de câteva blocuri care străjuiesc bulevardul, cu mai multe elemente de arhitectură decât cele din București, fără personalitate. Soare, mașini, oameni.

targu neamt 2

Nu trebuie să mergi prea mult pe bulevard ca să găsești și ceva dintr-ale politicii. M-am rătăcit și n-am mai găsit sediul PSD, dar l-am găsit pe cel de la UNPR, care poate redeveni relevant odată cu revenirea pe scena politică a lui Gabriel Oprea. Acel Oprea care nu și-a rezolvat problemele din justiție, dar care e gata să schimbe foaia.

targu neamt 3

Dacă ieși de pe bulevard, mai găsești două blocuri, apoi treci la peisajul caselor pe străduțe înguste. Deja viața pare mai simplă aici. O fi?

targu neamt 4

Pentru că nu prea ai ce vedea printre case, mai bine te cotești pe altă străduță și ajungi la bazar. Probabil aici sunt clasicii ”ruși” cu tarabe pe care găsești tot felul de nimicuri.

targu neamt 5

Înapoi pe bulevard. Parc-ai fi într-un oraș cu ceva pretenții de stațiune turistică, sau cel puțin asta e impresia pe care o capeți dacă ții bulevardul.

targu neamt 6

Restaurant Central. Probabil că mai sunt și alte clădiri la fel de centrale ca asta. În stânga era un spital, mai încolo era și o biserică. Sunt și pizzerii și alte chestii de genul ăsta, dar cred că aici e spiritul românesc.

targu neamt 7

Unde se termină biserica începe hotelul. Nu vreau să știu care-i treaba cu sunetul pe aici, mai ales în zilele de slujbă, când poate ești la hotel ca să te relaxezi.

targu neamt 8

Un magazin de care mai găsești din ce în ce mai rar în București (dar dacă știi unde să cauți, vei găsi), dar care rămâne relevant în multe orașe de provincie, unde nu te sufocă prea multe Mega.

targu neamt 9

Am ajuns și la gară. pare că nu mai trec nici trenuri și nici oameni pe aici. Probabil că mă înșel și sunt vreo trei-patru garnituri obosite care tranzitează gara. Din nou, la fel ca în alte orașe de provincie.

targu neamt 10

Îți pare cumva cunoscută strada asta? Asta-i strada pe care s-au încins ieri seară conaționalii care aveau prea multe lemne în dotare. Undeva în dreapta sus stă și cetățeanul care ne-a bucurat cu filmarea.

targu neamt 11

O priveliște alternativă, din partea în care au fugit învinșii din răfuială.

Târgu Neamț n-are ceva special, cel puțin la prima vedere, dar s-ar putea să găsești niște chestii ascunse, în afară de locuri bune de bătaie cu scânduri.