09 nov. 2018 | 12:22

Ce s-a ales de sonda Parker, după primul “contact” cu Soarele

ACTUALITATE
Ce s-a ales de sonda Parker, după primul “contact” cu Soarele

Sonda Solară Parker a făcut deja istorie, iar la începutul lunii noiembrie a avut primul contact cu “suprafața” Soarelui. Cercetătorii au monitorizat sonda în permanență, chiar dacă se deplasează în spațiu cu o viteză incredibilă.

Sonda Solară Parker a devenit, oficial, obiectul construit de om care s-a apropiat cel mai mult de Soare până în acest moment. Echipată cu un scut special capabil să o apere de căldura de proporții astronomice din preajma stelei, sonda ar trebui să-și îndeplinească misiunea de cercetare cu succes.

Primul contact cu Soarele a fost deja un succes, pentru că, pe 5 noiembrie, sonda n-a ieșit “șifonată” (deocamdată) din primele limbi de foc.

Totuși, chiar dacă ar fi existat unele probleme tehnice, sonda este programată să le regleze în mod autonom, după cum ne informează cei de la NASA.

Parker se deplasează cu o viteză de sute de mii de kilometri pe oră, în cazul în care te mirai cum de a ajuns, în doar câteva luni, la primul contact cu Soarele. Mai exact, sonda “zboară” cu peste 340.000 km/h. Pe Pământ, la o asemenea viteză ar putea ajunge din New York în Boston în doar 3,7 secunde.

Faza de interceptare solară a început pe 3 octombrie, iar în a cincea zi a lunii noiembrie s-a apropiat de Soare mai mult ca oricare alt obiect trimis vreodată de om în spațiu.

Dar sonda deține acum două recorduri. Pe lângă cel menționat, ea excelează și în privința rezistenței în fața căldurii infernale emanate de stea. Recent, scutul sondei Parker a protejat-o de o temperatură de de 437 de grade Celsius. Până la finalul misiunii însă, ea se va confrunta cu temperaturi de peste 1.370 de grade Celsius.

Sonda Parker a fost lansată în spațiu pe 12 august, la ora 03:31 (ora americanilor), cu o navetă de dimensiunea unui autoturism. Este prima misiune de cercetare a Soarelui cu o sondă pregătită special pentru a face față căldurii stelei. Totuși, niciun obiect construit de om nu poate fi, cel puțin deocamdată, invincibil în fața Soarelui. Sonda mai are un drum foarte lung de parcurs și se poate confrunta și cu evenimente neprevăzute.