19 feb. 2018 | 07:56

Rușii ar putea avea cea mai deșteaptă mașină autonomă

VIDEO ACTUALITATE

Mai multe companii americane lucrează la o mașină autonomă, dar rușii de la Yandex s-ar putea să aibă o versiune mult mai capabilă a conceptului.

Mașinile autonome reprezintă un subiect foarte important pentru giganții din tech. Indiferent dacă vorbim de companii care încearcă să creeze autoturisme inteligente de la zero sau unele care vor să creeze doar kitul de upgrade pentru mașini tradiționale, acesta pare să fie viitorul. În mod tradițional, americanii au fost primii care s-au mândrit cu o tehnologie sau un gadget nou. Prima mașină autonomă capabilă să facă minuni într-o varietate foarte mare de condiții de vreme și trafic, se pare că va veni din Rusia.

După cum se poate vedea în clipul de mai sus, pe străzile Moscovei, Yandex a făcut o demonstrație încununată de succes cu o mașină autonomă. Spre deosebire de testele similare ale americanilor efectuate în ultimii ani, acest experiment a fost efectuat în condiții de zăpadă multă și frig semnificativ.

Yandex mai este cunoscută în occident ca fiind Google-ul rusesc, deoarece operează cel mai popular motor de căutare din teritoriu și oferă o varietate semnificativă de servicii online suplimentare. Implicarea celor de la Yandex în domeniul mașinilor autonome a mai fost detaliată în trecut de către publicația The Moscow Times. Aparent, pe termen lung, sper să construiască o flotă de taxiuri autonome fără șofer. Primul experiment cu un astfel de taxi a fost încununat de succes în vara anului trecut.

Primele teste pe zăpadă cu o mașină autonomă au fost realizate pe un traseu închis în luna noiembrie. Testul imortalizat mai sus este primul pe străzile publice ale Moscovei, cu trafic și zăpadă. ”Cursa a fost efectuată în perioada unor precipitații slabe la temperaturi de -6 grade și reprezintă un test foarte solicitant pentru vehicol pe drumurile publice în vreme de iarnă.” Anul trecut, Yandex a reușit să achiziționeze divizia Uber care activa în Rusia după o luptă de aproximativ trei ani.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele