Programul care ar putea să scoată România din Evul Mediu al Informaticii
Fundația EOS a anunțat proiectul Informatica 365, în parteneriat cu Microsoft. Ideea de la care a pornit a fost că informatica, dar și TIC, trebuie abordate cu instrumente moderne.
Proiectul îi vizează pe profesorii de gimnaziu care predau Informatică și TIC, însă beneficiarii finali sunt elevii. Prin acest program, aceștia pot dobândi cunoștințe de programare prin intermediul Minecraft pentru Educație și prin cursurile de Programare Creativă prin Jocuri și Aplicații.
Prin acest program, România se apropie de alte țări din Europa, unde informatica este materie de bază și sunt deja folosite instrumente noi. În caz că ți-e străină materia în România, încă sunt școli (foarte multe) unde C++ sau Pascal sunt limbaje de programare în care elevii ar trebui să învețe.
Sistemul educațional nu va reuși niciodată să țină pasul cu cererea din piață, dar se poate apropia. Pentru asta, este nevoie și de profesori instruiți corespunzător, ceea ce programul Informatica 365 speră să ofere.
Proiectul sprijină inițiativa Ministerului Educației de a introduce programarea într-un stadiu timpuriu al ciclului educațional. Profesorii vor putea urma cursurile de Minecraft pentru Educație și Programare Creativă prin Jocuri și Aplicații.
Minecraft pentru Educație este o versiune educațională a jocului Minecraft (deținut de Microsoft) și reprezintă un instrument didactic interactiv. Cu ajutorul acestuia, copiii vor învăța termeni de programare și vor realiza proiecte individuale și în echipe. Astfel ei vor putea înțelege noțiuni de cod, de geometrie și vor fi inițiați în domenii precum arheologie, arhitectură sau morfologie.
[readmore]
Programarea Creativă prin Jocuri și Aplicații este o suită de cursuri dezvoltate în tehnologia TouchDevelop. Cursul este menit să stimuleze creativitatea și curiozitatea pentru informatică. Prin joacă, elevii vor învăța să scrie coduri și să asimileze termeni din vocabularul programării software.
Investiția este de 200.000 de dolari și cuprinde acreditarea celor două cursuri menționate mai sus și traducerea resurselor didactice în limba română. Prin intermediul programului vor fi instruiți 3.300 de profesori, în special din zonele dezavantajate și din mediul rural.