05 nov. 2018 | 11:15

Ce e „Prima Mașină” și cum iei bani de la stat ca să-ți cumperi mașină

ACTUALITATE
Ce e „Prima Mașină” și cum iei bani de la stat ca să-ți cumperi mașină

Programul „Prima Mașină” se modifică printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului, așa că vei putea să-ți cumperi o mașină electrică sau una hibrid, chiar dacă ai deja un autoturism.

Forțat de Uniunea Europeană să implementeze noi regulamente prin care să se reducă numărul mașinilor poluante, Guvernul ia încă o măsură prin care speră să se înnoiască parcul auto din marile orașe.

Programul „Prima Mașină” urmează să devină mai accesibil, astfel încât chiar și cei care au deja o mașină își pot cumpăra un autoturism nou, cu condiția să fie electric sau hibrid.

Noua măsură a Guvernului a fost anunțată după ce, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a fost publicat un proiect de act normativ, spre consultare publică, pe 1 noiembrie. Obiectivul evidențiat ar fi facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia unui autoturism nou prin contractarea de credite garantate de stat.

Cum îți dă statul bani prin programul „Prima Mașină”, chiar dacă ai una

Din categoria vehiculelor electrice, poți alege o gamă variată: autoturism, autoutilitară uşoară, autospecială sau autospecializată uşoară sau cvadriciclu, care este clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero.

Autovehiculele hibrid sunt acceptate deoarece, în mod normal, nu emit mai mult de 70g CO2/km, în regim mixt de funcţionare.

Pentru o mașină hibrid nouă prin programul „Prima Mașină”, statul îți oferă maximum 100.000 de lei plus TVA. Din totalul prețului automobilului, tu trebuie însă să plătești un avans de cel puțin 25%.

În cazul unei mașini electrice, statul îți asigură 150.000 de lei plus TVA, iar tu trebuie să plătești din totalul prețului de achiziție al mașinii un avans de minimum 30%.

Este acceptată și achiziționarea unei mașini obișnuite, pe combustibil, cu condiția să se încadreze în normele de poluare Euro 6 și în limita unui preț de 50.000 de lei plus TVA. În acest caz, trebuie să plătești un avans de cel puțin 5%.

Dar, nu uita că luna trecută, Guvernul a modificat o lege prin care instituțiilor publice li se permite să cumpere vehicule scumpe de până la 35.000 de euro plus TVA, în cazul cărora trebuie să se achite un avans de doar 5%. Condiția: să fie un autovehicul care fie nu poluează deloc, deci electric, fie vehicule cu emisii poluante foarte scăzute, precum cele hibrid sau mașinile obișnuite Euro 6.

Avantajul pentru cetățenii care vor să-și ia o mașină nouă prin programul „Prima Mașină” este că sunt acceptate ecobonusurile şi ecotichetele acordate în cadrul programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru achitarea avansului minim obligatoriu. Asta înseamnă că statul ajunge să garanteze până la 50% din prețul automobilului. Dar, bineînțeles, este mai complicat decât pare.

Ca să beneficiezi de noile avantaje „Prima Mașină”, trebuie să ai vârsta de minimum 18 ani și să nu ai datorii la bugetul general de consolidare sau la plata unor credite bancare.

După intrarea în vigoare a noii OUG, normele de aplicare vor fi modificate în termen de cel mult 45 de zile.

Ce este programul „Prima Mașină”

Programul „Prima Mașină” a fost introdus în 2014 și, inițial, era destinat persoanelor care doreau să-și cumpere, evident, primul autoturism. Statul îți dădea posibilitatea să-ți cumperi mai ieftin o mașină pentru că îți asigura 50% din plata acestuia.

Care erau condițiile pentru a-ți lua un automobil prin „Prima Mașină”:

  • să dovedeşti că nu ai mai deţinut un autoturism nou (declaraţie pe propria răspundere);
  • să dai un avans minim de 5% din valoarea autoturismului;
  • să asiguri autoturismul printr-o poliţă Full Casco fără franşiză, care va acoperi cel puţin riscurile totale şi parţiale de furt şi daună;
  • să nu înstrăinezi maşina pe toată durata garanţiei.