Prețul petrolului se va dubla și asta îi bucură pe cei cu mașini electrice
Prețul petrolului se va dubla până în 2020. Bumul prețului barilului de petrol va stimula orientarea tot mai multor clienți spre mașinile electrice.
Dacă ți se pare că prețul benzinei de acum este uriaș, asta nu-i nimic. În doar trei ani, experții avertizează că prețul petrolului ar urma să se dubleze. De parcă se mai aștepta cineva ca prețul să scadă. de-acum încolo, petrolul și tot ce se produce pe baza lui nu poate decât să se scumpească.
Este concluzia la care s-a ajuns în urma studiilor făcute de Bernstein, o companie de cercetare a investițiilor. Problema nu e scumpirea în sine, cât timpul extrem de scurt în care se vor resimți scumpirile. Studiul arată că prețul barilului de petrol va ajunge până la 150 de dolari.
Este o previziune mai sumbră decât prețul de 147 de dolari pe baril înregistrat în 2008, când a început criza economică. Săptămâna aceasta, prețul barilului de petrol a urcat până la 70 de dolari (cifră înregistrată miercuri, 12 iulie).
Aceeași problemă am avut-o și în 2007 și a fost principalul factor care a determinat creșterea aproape explozivă a interesului pentru mașinile electrice și motivul pentru care Tesla a început să fie atât de populară. Chiar și Nissan a avut șansa de da lovitura cu mașina electrică Nissan Leaf, un hatchback interesant, de oraș, bun și pentru familie.
Livrările de țiței și rezervele care trebuie acoperite nu mai sunt în concordanță, iar întreruperile de producție de la rafinării care devin tot mai frecvente, afectează câmpurile petroliere din întreaga lume. Este doar o chestiune de timp până ce vom resimți o nouă criză de petrol și, nu doar că se va produce mai curând decât se așteptau specialiștii, ci ar putea fi și mai dramatică decât în oricare perioadă istorică.
Impactul semnificativ se datorează și creșterii dependenței de energie electrică produsă exclusiv de combustibili fosili.
Industria auto ar putea avea cel mai mult de suferit și nu pentru că n-ar fi pregătită pentru a furniza pe piață mașini electrice. Curând, toți producătorii vor avea în catalog game întregi de modele electrice. Problema e că statele nu investesc în infrastructura necesară pentru aceste vehicule și, prin urmare, oamenii nu le pot cumpăra, chiar dacă și-ar dori.
Apoi, apare problema stocurilor subterane de țiței. Ele sunt, într-adevăr, imense, mai ales în anumite regiuni ale lumii, dar nu sunt inepuizabile, așa cum încă mai cred mulți, nu pentru generațiile viitoare, cel puțin. Arabia Saudită exportă zilnic 1,5 milioane de barili și asta numai pentru SUA. Saudiții au probabil cele mai mari rezerve de petrol, dar nici ei nu vor putea asigura cantitatea necesară de țiței pentru cererile în creștere de petrol.
După cum s-a mai spus, viitorul petrolului este sumbru, la fel cum e și pentru toate industriile care se bazează pe acesta.