Pornhub a lansat un VPN, ca să te bucuri de pornografie fără cenzură
Dacă ai întâmpinat vreodată probleme în accesarea conținutului online din cauza unor filtre de geolocație sau a unor mecanisme de cenzură, PornHub încearcă să te ajute prin serviciul VPNHub.
De-a lungul anilor, cei de la Pornhub s-au aruncat la o serie importantă de proiecte, mai mult sau mai puțin reușite. Cel mai recent dintre ele este un serviciu de VPN. Intitulat VPNHub, acesta funcționează la fel de bine pe mobile, laptopuri sau desktopuri pentru a te ajuta să te bucuri în tihnă nu doar de pornografie, ci de orice conținut online care este cenzurat.
Anunțul legat de VPNHub a fost făcut la scurt timp după ce legislația din Regatul Unit vizavi de accesul la conținut erotic a fost înăsprită prin introducerea unui set stufos de măsuri cu scop de cenzură. În altă ordine de idei, noul serviciu este departe de a fi revoluționar, dar cu siguranță are aplicabilitate în foarte multe scenarii, iar având în vedere că este gratuit pentru iOS și Android, ai toate motivele să-l experimentezi.
Deși a fost creat de PornHub, VPNHub poate fi folosit pentru accesarea site-urilor restricționate din mai multe teritorii de pe glob. Astfel, dacă vrei să faci streaming de pe un serviciu din Statele Unite, nu mai trebuie să investești bani într-un serviciu plătit de VPN. ,,Bucură-te de plăcerea protecției cu VPNHub. Cu o criptare completă a datelor și anonimitate garantată, optează pentru cel mai de încredere VPN pentru a-ți proteja intimitatea oriunde în lume.” Descrierea oficială a noului serviciu este cât se poate de sugestivă.
Cu VPNHub poți accesa orice site de pe internet fără emoția că ești supravegheat de către furnizorul de internet sau de către autorități. Majoritatea serviciilor actuale de VPN sunt contra-cost. În cazul în care vei folosi serviciul de VPN al celor de la PornHub pe iPhone sau Android, nu vei plăti vreun ban, fără a face vreun compromis de performanță. Pe Windows sau MacOS, accesul se va reflecta în achitarea unui abonament de 12,99 dolari pe lună pentru trafic nelimitat. Pentru a te abona sau pentru a afla mai multe detalii despre noul serviciu online, poți accesa acest site.