Cât de rău îți afectează poluarea aerului inteligența
Deja ne-am obișnuit cu statisticile îngrijorătoare care ne arată ce efecte are poluarea asupra mediului înconjurător, însă nu știm nimic despre efectele asupra psihicului. Sau cel puțin nu știam până acum.
Un studiu realizat în China aduce o ipoteză neașteptată. Potrivit acestuia, poluarea aerului ne reduce până și inteligența, ceea ce indică faptul că daunele produse de aerul toxic depășesc aria sănătății fizice și sunt mult mai profunde decât credeam.
Cu toate că a fost efectuat în China, studiul este relevant pentru întreaga lume, deoarece 95% din populația globală respiră un aer nesigur. Rezultatele au arătat că nivelurile ridicare de poluare au dus la scăderea semnificativă a notelor obținute la testele de limbă și aritmetică. Impactul a fost echivalent cu pierderea unui an din educația unei persoane.
„Efectul este mai grav pentru persoanele în vârstă, în special pentru cele de peste 64 de ani și pentru cei cu o studii minime”, a declarat Xi Chen, membru al echipei de cercetare. Tot acesta a declarat că dacă calculezi pierderea, impactul asupra acestora ar putea fi de câțiva ani.
Cercetările anterioare au constatat că poluarea aerului afectează performanțele cognitive în cazul studenților, dar aceasta este prima care examinează toate categoriile de vârste. Studiul publicat în jurnalul „Proceedings of the National Academy of Sciences” a analizat testările de limbă și aritmetică din 2010 și până în 2014, la care au participat 20.000 de persoane.
Oamenii de știință au comparat rezultatele cu statisticile poluării cu dioxid de azot și sulf. Cu cât oamenii au fost expuși mai mult timp la aerul poluat, cu atât mai mare a fost diminuarea inteligenței. Capacitățile lingvistice au fost afectate mai mult decât cele matematice, iar bărbații mai mult decât femeile. Cercetătorii spun că diferențele dintre sexe au apărut datorită modului diferit de funcționare a creierului.