30 iul. 2018 | 13:46

Ce se întâmplă când polii magnetici ai Pământului se inversează

ACTUALITATE
Ce se întâmplă când polii magnetici ai Pământului se inversează

Polii magnetici ai Pământului s-ar putea schimba mai repede decât te-ai fi așteptat, iar acest fenomen va influența viața de pe planetă.

S-a mai vorbit în trecut despre inversiunea polilor magnetici și, cu toate că sună ca un scenariu apocaliptic pe care-l vezi doar în filme, fenomenul este posibil și s-a întâmplat de mai multe ori de-a lungul istoriei geologice a Pământului.

Inversarea polilor magnetici ține de câmpul magnetic al Pământului, care ne protejează planeta de radiațiile comice, în special cele venite dinspre Soare. Câmpul magnetic al Terrei a fost crucial pentru dezvoltarea vieții pe planeta noastră și contribuie în continuarea la menținerea ei. În absența acesteia, Pământul ar arăta complet diferit.

Magnetismul creează un echilibru în natură și ține fenomenele geologice sub control.

Inversarea polilor magnetici influențează drastic existența planetei și dă fiori anumitor oameni de știință, dar, la bază, avem mai multe date teoretice și prea puține dovezi certe.

Pentru a înțelege de ce întâmplă acest lucru, trebuie să cauți răspunsurile în adâncurile Pământului, la mii de kilometri în adâncime. Sub scoarța terestră se află așa-numita manta, o zonă formată doar din fier și alte metale topite, cu temperaturi pozitive extreme, despre care specialiștii cred că învăluie nucleul și tot ea e responsabilă pentru crearea scoarței terestre pe care îți desfășori activitatea de zi cu zi.

Această manta a dat naștere plăcilor tectonice care „învelesc” planeta. Această suprafață este discontinuă, iar acolo unde apar „întreruperi” au loc cutremure, rifturi oceanice și așa-numitele zone de subducție, adică o placă tectonică (de regulă cea mai subțire) intră sub o alta. Așa se formează cutremurele, vulcanii și erupțiile de lavă.

Magnetismul s-ar forma tocmai din cauza acestui fenomen care se produce în zonele de subducție. Compoziția metalică a mantalei duce, sub presiunea altor fenomene, la formarea magnetismului care dă câmpul magnetic al pământului, influențat și de forma și mărimea planetei.

Ultima stabilizare a polilor magnetici a avut loc în urmă cu doar un secol, fără ca oamenii să fi conștientizat acest lucru.

Scurgerile de lavă din diferite zone ale Pământului arată că procesul de inversiune s-a accelerat. Nu se va mai  produce odată la 200.000 de ani, ci mai curând. Deși amenii nu sesizează pe propria piele schimbările, ele se văd la nivelul mediului înconjurător.