10 mai 2018 | 20:00

Microsoft pregătește cea mai mare schimbare pentru Windows 10

ACTUALITATE
Microsoft pregătește cea mai mare schimbare pentru Windows 10

Microsoft schimbă interfața Windows 10 pentru a-l face mai atractiv și accesibil. Fluent Design reprezintă un set de schimbări ale aspectului sistemului de operare și vor fi disponibile curând.

Microsoft este de părere că Windows 10 este bun așa cum e, dar are nevoie de puțină „cosmetizare”, să arate mai frumos. Nu e o idee rea. Dacă ai folosit Windows 10, cu siguranță ai observat că are un aspect foarte static, simplist, poate chiar învechit, din anumite puncte de vedere. Din această cauză, gigantul din Redmond vrea să-i dea un aspect mai tridimensional.

Microsoft a dezvăluit câteva imagini cu noua interfață Windows 10 în cadrul Build 2018. Compania a decis să nu-și țină utilizatorii să aștepte, așa că le-a prezentat schimbările chiar înainte de lansare.

Windows 10 va primi câteva efecte de umbre la „ferestrele” pe care le deschizi, deci vor avea un aspect ușor tridimensional (nu în adevăratul sens al cuvântului). Fluent Design este conceput să ofere utilizatorilor meniuri contextuale, cu aspect mai modern și butoane Back de revenire la conținutul anterior modificate, pentru a fi mai accesibile.

Nu se renunță complet la designul vechi, ci vorbim de o rearanjare a acestuia, ceva ce ar fi trebuit, probabil, făcut încă de când Windows 10 a fost lansat.

Schimbările vor fi observate, bineînțeles, întâi la aplicațiile preinstalate, dar decizia Microsoft obligă și aplicațiile terțe să se ralieze noilor modificări, pentru a oferi utilizatorilor aceleași avantaje.

Acele efecte de umbre ale aplicațiilor nu vor arăta deloc rău pe ecranul PC-ului tău. Umbrele oferă mai multă adâncime aplicațiilor, dar Microsoft recurge și la adăugarea unor culori diferite, pentru a-ți da seama de schimbarea designului.

Microsoft umblă și la interfața Windows 10 de pe dispozitive precum tablete și alte ecrane tactile, pentru că mulți programatori s-au plâns de faptul că UI-ul este prea mare. Compania va schimba designului interfeței cu una mai compactă, compatibilă cu aplicațiile dense și complexe.