24 iul. 2018 | 17:25

De ce încărcarea mașinilor electrice ar putea costa enorm în viitor

ACTUALITATE
De ce încărcarea mașinilor electrice ar putea costa enorm în viitor

Costurile pentru încărcarea bateriilor pentru mașinile electrice ar putea varia în momentul în care vor dispărea mașinile pe combustibil, dar nu e chiar o veste bună.

Sunt două motive principale pentru care oamenii sunt reticenți cu privire la mașinile electrice: sunt prea scumpe și nu există infrastructură suficient de dezvoltată pentru a asigura, ca în cazul mașinilor pe combustibil, o realimentare facilă, aproape oriunde te-ai plimba.

Prin urmare, în paralel cu aceste probleme, se simte și lipsa unor reglementări comerciale cu privire la prețul pe încărcare.

Biroul pentru Combustibili și Piețe de Energie Electrică (Ofgem) estimează că posesorii de mașini electrice ar putea suferi costuri mai mari dacă vor să-și încarce bateriile mașinilor la orele de vârf.

Tot cei de la Ofgem presupun că tarifele pentru o încărcare ar putea varia, dar nu precum te-ai obișnuit cu benzina, adică în funcție de accize de cine știe ce probleme la Bursă care afectează costul petrolului și alte motive stupide.

Costul pe încărcare ar putea varia în funcție de condițiile meteo din ziua respectivă. Dacă afară sunt zile cu soare sau cu vânt, costul ar trebui să fie considerabil mai mic, pentru că se merge pe principiul că energia electrică este produsă mai facil fie de la panourile solare, fie la sistemele eoliene.

Încărcările la orele de vârf de vor costa mai mult, deoarece consumul este mai mare. Ca o concluzie la estimările Ofgem, ar trebui doar să eviți alimentarea la orele de vârf. Eventual, să mergi în zilele cu soare sau vânt pentru a plăti mai puțin. Asta în caz că energia regenerabilă va fi exploatată.

În ceea ce privește opțiunea de a-ți încărca bateria acasă, e puțin problematică. Dacă furnizorii de energie electrică nu îmbunătățesc sistemele și nu achiziționează echipamente performante, nu vor putea face față consumului extrem de ridicat.