Cât o să te coste, de fapt, să-ți alimentezi mașina electrică
Enel România a estimat cât te va costa alimentarea unei mașini electrice, iar cifrele sunt încurajatoare. Deși o să cheltui o avere pe o mașină electrică, îți scoți banii ulterior, prin economiile făcute la alimentare.
Estimările și precizările au fost făcute de către directorul Enel X România Marius Chiriac, după ce a anunțat că vor fi instalate în toată țara 2.500 de stații de încărcare pentru mașini electrice.
Cel mai ieftin va fi să-ți reîncarci bateria acasă. Costurile ar fi undeva între 9 și 10 lei pentru 100 de kilometri.
Costurile sunt mai ridicate atunci când alimentezi de la stațiile publice, dar tot ar însemna cel mult 40 sau 45% din costul unei mașini “clasice”, pe benzină sau motorină.
Încărcarea bateriei la capacitate maximă acasă ar dura până la șapte ore, în funcție de tipul acumulatorului. La o stație de alimentare echipată cu sistem de încărcare rapidă, o să ai bateria încărcată la 80% în doar 30 de minute. Costurile sunt mai ridicate tocmai din cauza tehnologiei pe care ți-o oferă, dar și a costurilor de producție și instalare (dar companiile își scot banii pe aceste costuri rapid, încă din primele luni, așa că e doar un argument temporar).
Desigur, costurile lunare pentru reîncărcare variază în funcție de stilul tău de condus și de cât de des te deplasezi cu mașina, evident. Dar eu sunt de părere că o mașină electrică trebuie alimentată mai des decât una pe carburant. Asta înseamnă că o să cam alegi transportul în comun în zilele de lucru, ca să mai salvezi niște bani. Compromis pe care sunt convins că nu-l faci în prezent, dacă ești șofer de mașină pe carburant.
Bineînțeles, Enel, la fel ca toate companiile care se implică în dezvoltarea infrastructurii pentru vehicule electrice, încearcă să te convingă că e mai bine să renunți la mașina pe benzină. În cele din urmă, s-ar putea să fii obligat chiar de stat să faci asta.
Deocamdată, statul român oferă, aparent, cele mai multe avantaje din Europa când vrea să te convingă să alegi un automobil nepoluant.
„Accesul la aceste staţii publice va fi cu plată, va fi totul simplu, printr-o aplicaţie. Va trebui să introduceţi un card de credit. Vor fi diferite tarife disponibile, tarife pentru flote, tarife pentru oamenii care doresc să ia un abonament, care doresc să folosească maşina mai mult. Vor fi inclusiv tarife pentru utilizatorii ocazionali. Staţiile pot fi folosite de oameni acasă sau de companii. Aceştia vor avea tarifele pe care le-au negociat cu furnizorul lor. […] Lucrăm la tipurile de tarife, care vor fi legate cel mai probabil de kWh. […] Vor fi probabil, începând de anul viitor diferite pachete, oferite împreună cu compania de furnizare, inclusiv poate plata în rate a echipamentelor”, a declarat Marius Chiriac.
Enel are deja oferte de energie electrică diferenţiate zi-noapte, cu preţ mai mic pentru orele de noapte, când poți să încarci bateria acasă. Pentru ceea ce privește zonele publice, pe lângă staţiile de alimentare, costul ar putea fi redus, de exemplu, de autoritatea locală, prin încurajarea utilizării transportului electric: parcare gratuită pentru maşinile electrice, reduceri de taxe sau dreptul de a folosi benzile speciale pentru transport public.