iPhone XS Max, în România. Cine vinde telefonul care nu există
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2018/09/pret-iphone.jpg)
Mai sunt câteva zile până la lansarea oficială a celor mai noi telefoane Apple și deja știm foarte multe despre următoarele iPhone-uri. Acum știm și cu cât se vând iPhone Xs și iPhone Xs Max în România.
Quickmobile, într-un exces de zel sau poate este o mișcare de marketing pentru promovarea site-ului, are deja telefoanele Apple pe site, gata să fie vândute. Este puțin ciudat deoarece, teoretic, iPhone Xs încă nu există. Dacă ești printre cei care nu știu ce telefoane pregătește Apple, află că vrea să lanseze trei modele: iPhone 9, iPhone Xs și iPhone Xs Max.
Cel mai scump model vândut de Quickmobile te-ar ușura de o sumă considerabilă. iPhone Xs Max cu 512 GB spațiu de stocare te costă 6999 de lei, varianta cu 256 GB este 6199 de lei și varianta cu 64 GB este 5399 de lei. iPhone Xs Max este modelul cu ecran OLED și o diagonală de 6.5 inci.
iPhone Xs cu 512 GB spațiu de stocare se vinde cu 6499 de lei, iar varianta cu 256 GB are un preț de 5.649 de lei, în timp ce iPhone Xs cu 64 GB este 4.849 de lei.
Cel mai ieftin iPhone este iPhone 9 cu 64 GB spațiu de stocare care te-ar costa 3.799 de lei la Quickmobile. Varianta de iPhone 9 cu 256 GB este 4.599 de lei. Nu există variantă de iPhone 9 cu 512 GB spațiu de stocare.
Ce mai putem observa din imaginile de pe site este faptul că iPhone 9 va avea o singură cameră pe spate, în timp ce modele Xs vor avea câte două.
Toate telefoanele vor avea controlul prin gesturi introdus cu iPhone X și sistemul de deblocare Face ID. Este de așteptat ca telefonul de 6,5 inci să profite de spațiul mare și să-i dea posibilitatea utilizatorului să împartă ecranul în două (de exemplu să se uite în mail și în calendar în același timp), exact pe Android.
Telefonul ieftin de 6,1 inci ar trebui să fie disponibil în mai multe culori precum albastru, roșu sau portocaliu, dar pe Quickmobile sunt doar variantele de alb și negru. De asemenea, marginile vor fi din aluminiu și nu vor fi colorate.