Cipurile din creier care tratează Parkinson ar putea fi atacate de hackeri
Implanturile în creier care tratează boala Parkinson au un scop nobil, dar acestea pot deveni ținta hackerilor, care pot prelua controlul asupra acestora.
O echipă de cercetători de la Oxford Functional Neurosurgery Group, alături de experți de la Kaspersky Lab, susțin că amintirile oamenilor ar putea fi exploatate de către hackeri. Aceștia cer companiilor de securitate cibernetică, producătorilor și companiilor medicale să ia măsuri în astfel de privințe.
Generatoarele de pulsuri implantabile sunt folosite pentru a trata pacienți care au Parkinson, tremor esențial sau depresie severă. Astfel de implanturi au Bluetooth, așa că doctorii pot monitoriza sistemul cu ajutorul unui simplu telefon.
Raportul actual susține că hackerii pot folosi comunicarea wireless pentru a intercepta datele transmise, inclusiv datele personale ale pacientului. În plus, hackerii ar putea chiar să preia controlul dispozitivului.
”Manipularea dispozitivului ar putea duce la setări schimbate, care ar avea ca rezultat dureri, paralizii sau furtul de date personale din implant.
Hackerii ar putea chiar să manipuleze oamenii cu amintiri șterse sau implantate în deceniile următoare; ar putea chiar să și ceară recompense pentru deblocarea amintirilor.
Din fericire, încă nu există cazuri de acest fel înregistrat în lume, însă tehnologia care evoluează constant lasă loc pentru astfel de scenarii în anii următori.
Laurie Pycroft, cercetător la University of Oxford Functional Neurosurgery Group, declară că ”ideea că ai putea să alterezi amintirile cuiva cu electrozi sună SF momentan, dar se bazează pe elemente științifice reale, de care suntem conștienți și în prezent”.
Protezele pentru memorie sunt doar o chestiune de timp, conform lui Pycroft, care susține că părțile implicate în această industrie trebuie să colaboreze, mai ales acum, cât tehnologia este încă nouă, pentru a avea beneficii mai mari în viitor.