Cercetarea care îți arată cum evoluează o celulă într-un organism
Cercetătorii au reușit să creeze o ”hartă” genetică din care aflăm modul în care o singură celulă se transformă într-un organism complex.
Toate deciziile pe care le iei în viață sunt secvențiale, astfel că se construiesc pe tot trecutul tău și pe celelalte acțiuni care te-au adus într-un anumit punct. Tot așa funcționează și celulele, într-un act de meta metamorfoză.
”Crearea diferitelor tipuri de celule în timpul dezvoltării e un proces similar cu un copil care crește. Un copil de 5 ani are potențialul de a face orice”, explică Sean Megason, profesor asociat de biologia sistemelor la Harvard Medical School. În mod similar, aproape toată viața de pe Pământ pornește în forma celulelor stem embrionice, care se divid și dezvoltă în diversele elemente specializate ale unei ființe complete.
Viața multicelulară, cel puțin din punct de vedere evolutiv, e destul de tânără, având în vedere că primele forme de viață de acest fel au apărut acum vreo 600 de milioane de ani, la cel puțin două miliarde de ani după organismele unicelulare. Din motive pe care încă nu le înțelegem, organismele unicelulare au început să se multiplice și au format viață complexă.
Harta a fost creată cu ajutorul unei tehnici denumite secvențiere de celule individuale. Cercetătorii au suspendat celule singure într-un amestec de apă și ulei, iar apoi le-au ”marcat” înainte de procesare. Metoda a fost repetată pentru mii de celule, astfel că a devenit complicat momentul în care trebuie analizat ce face fiecare celulă.
”Uneori ne imaginăm procesul celulelor care își aleg drumul așa cum ar face-o o minge care se rostogolește la vale, însă valea se multiplică în mod constant”, arată Megason, care adaugă că ”în loc să se rostogolească pe o suprafață bidimensională, mingea se rostogolește pe o suprafață cu 25.000 de dimensiuni, câte una pentru fiecare genă”.
În plus, există și celule care se ”maturizează mai greu”. Unele celule pot fi indecise sau confuze sau pot exista în mai multe stări mixte înainte să ajungă în punctul în care își găsesc ”cariera” celulară. De asemenea, pot exista și mai multe drumuri de urmat care ajung în același loc.
Megason speră că eforturile echipei sale pot oferi un ghid altor cercetători, arătând pașii pe care genele embrionare îi fac pentru a crea diverse tipuri de celule.