Gripa, bilanț parțial: numărul deceselor a crescut
Bilanțul parțial înregistrat în acest sezon de gripă a crescut peste nivelul anului precedent. În primele două zile ale săptămânii au fost înregistrate opt decese.
Update: Încă o persoană murit din cauza gripei, numărul deceselor ajungând astfel la 31.
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunțat pe 13 februarie că au fost înregistrate alte patru decese din cauza gripei. De la începutul sezonului rece până acum, gripa a făcut 26 de victime. În ciuda numărului tot mai mare de decese, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus că nu este vorba despre o epidemie de gripă. Merită reținut că în sezonul precedent au fost înregistrate 21 de decese.
Ultimele victime ale gripei erau bătrâni de peste 60 de ani din județe ca Bihor, Ilfov sau Iași. Niciuna dintre acestea nu erau vaccinate contra îmbolnăvirii de gripă. Ministerul Sănătății a recomandat celor care prezintă semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare și să urmeze un tratament corect.
Sezonul de gripă din acest an va ține până la finalul lunii martie și, posibil, începutul lui aprilie. O altă recomandare importantă este vaccinarea. De asemenea, măsurile de igienă personală, cum ar fi spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, dar și folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt necesare.
Oficial, sezonul de gripă a început de aproximativ două săptămâni. Noul ministru al Sănătății a ținut, de fiecare dată, să reconfirme că nu e vorba de epidemie. Se va ajunge acolo, dacă va exista o creștere de 20% cazuri de gripă față de prognoza așteptată.
Șansele unui atac de cord sunt de șase ori mai mari în primele zile după infecția cu gripă, iar riscul poate fi și mai mare la persoanele în vârstă. Totodată, o astfel de destabilizare a sistemului imunitar poate duce la agravarea altor boli. Gripa poate provoca și alte complicații grave, inclusiv inflamația inimii, a creierului sau a țesuturilor musculare.
Fotografia din deschidere este a lui NIAID via Flickr.