12 iul. 2018 | 12:42

Cele mai bune glume cu Firea după ce s-a lăudat cu realizările ei

ACTUALITATE
Cele mai bune glume cu Firea după ce s-a lăudat cu realizările ei

Gabriel Firea sărbătorește doi ani de mandat cu un video în care, teoretic, înșiră realizările. Ei bine, în cazul politicienilor, mereu e mai interesant să vezi replicile stârnite. Nu lipsesc nici aici.

„Știu că exigențele cetățenilor sunt din ce în ce mai mari, e normal să fie așa, dar în doi ani nu pot fi rezolvate toate problemele Capitalei”, așa începe textul de pe pagina Gabrielei Firea despre ce-a făcut în București. „Se puteau revolutiona domenii, daca toata lumea din primarie, ministere, autoritati era la fel de determinata ca mine. Si daca legislatia, modificata abia acum, ne-ar fi permis. Important este să avem un plan pe care să-l urmăm cu tenacitate. Iar rezultatele nu vor întârzia să apară”, se mai arată în textul pus pe Facebook.

Lipsește „greaua moștenire” din mesaj, dar avem ceva mai bun în loc. „Chiar dacă un bilanț în adevăratul sens al cuvântului se poate face doar la finalul unui mandat de 4 ani, consider normal ca la fiecare aniversare a preluării funcției de Primar General să prezint bucureștenilor lucrurile bune pe care le-am făcut și proiectele care urmează. Azi vă invit să urmăriți un material despre trafic și infrastructură rutieră, iar în zilele următoare, alte domenii de maxim interes pentru bucureșteni”.

Videoul e distribuit și cu două hashtag-uri: #DeDoarDoiAni și #RezultatePentruBucuresteni.

Clipul este o colecție de reușite mai mari sau mai mici. Cele mai mari au fost începute înainte de mandatul Gabrielei Firea, cele mici sunt remarcarbile, dacă poți spune asta despre gardul de pe lângă tramvaiul 21 sau renovarea pasajului Basarab. Oricum, poți vedea videoul și judeca singur ce s-a făcut și ce nu.

Cum au reacționat oamenii la reușitele Gabrielei Firea în funcția de primar

Pe fundalul acestui clip poți auzi un viral care nu va muri niciodată. Cam așa te poți simți de fiecare dată când un politician se scuză că alții nu-l lasă să-și facă treaba.

Urmează un clip care te poate afecta emoțional. Nu pentru că ar prezenta imagini dure, ci pentru că prezintă nereușitele lui Firea și ale altor primari.

Videoul acesta e de Hollywood. Nu pentru că Firea ar fi atât de bună actriță, deși e convingătoare când vorbește de reușite, ci pentru că apare un actor de Hollywood.

[readmore]

Mesajul de la Paraziții rămâne nemuritor și în 2018. Firea ar putea fi o viitoare candidată la prezidențiale, așa că nu strică să se pregătească.

Acesta e un montaj nefericit pe care bucureștenii și l-ar… ei bine, vezi tu.