02 iul. 2018 | 06:00

Gadgetul care îți spune dacă miroși te scapă de situațiile jenante

ACTUALITATE
Gadgetul care îți spune dacă miroși te scapă de situațiile jenante

Un nou gadget lansat în Japonia îndeplinește scopul nobil de a te avertiza în momentul în care miroși urât sau ai abuzat de vreun parfum.

În cazul în care domeniul tău de activitate implică foarte multe deplasări, interacțiuni cu oameni noi, oboseală și stres, volumul de transpirație generat s-ar putea să fie destul de sus pe lista priorităților tale. Din păcate, în funcție de o varietate foarte mare de factori, inclusiv faptul că nu-ți mai funcționează nasul cum trebuie, s-ar putea să nu mai conștientizezi faptul că ai o problemă.

Soluția la problemă vine de la o companie japoneză mai puțin cunoscută și poartă numele Tanita ES-100. Dispozitivul ilustrat în imaginile ălăturate are dimensiunea unei brichete Zippo, dar include un volum semnificativ de senzori, pe lângă un ecran discret monocrom cu o scară de la unu la zece.

Deși materialele promoționale pentru Tanita ES-100 sunt redactate în japoneză, scopul său pare să fie combaterea ”agresiunii prin miros”. Practic, te ajută să afli că s-ar putea să ai o problemă și îți aduce la cunoșință gravitatea ei printr-o confirmare vizuală.

În privința modului de funcționare, nu ar trebui să întâmpini prea multe dificultăți în a învăța despre ce este vorba. Rabatezi piciorul lateral, îl orientezi către zona de interes și aștepți câteva momente. În medie, întregul proces ar trebui să dureze aproximativ 10 secunde. Nota de la final îți va spune dacă trebuie să lași tot ce faci și să alergi către un duș în viitorul apropiat (10) sau poți să mai aștepți până diseară (O).

Folosind un principiu similar, Tanita ES-100 cuantifică și problemele derivate din abuzul de deodorant, parfum sau orice altă substanță frumos mirositoare de care ai putea să abuzezi. Un astfel de gadget este suficient pentru aproximativ 2000 de utilizări. După aceea, trebuie înlocuit senzorul din vârf. Prețul de achiziție este de aproximativ 125 de dolari.
tanita2+(1)

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele