01 nov. 2018 | 06:30

Primul telefon cu ecran pliabil, lansat oficial: nu vine de la Samsung, LG sau Huawei

ACTUALITATE
Primul telefon cu ecran pliabil, lansat oficial: nu vine de la Samsung, LG sau Huawei

FlexPai este primul telefon cu ecran pliabil din lume și, în mod surprinzător, nu provine de la un producător de renume din industrie, precum Samsung, Huawei, LG sau Apple. Numele companiei din spate este Rouyu Technology.

FlexPai este departe de a fi cel mai fiabil sau perfect terminal construit în jurul unui ecran pliabil. Important este însă că e primul, există și nu e foarte ciudat. Pe de altă parte, ar fi mai bine să-l clasifici ca fiind o tabletă, având în vedere că, în format desfășurat, vorbim de un ecran cu diagonala de 7,8 inci și un raport de aspect de 4:3. Pliat, se rezumă la doar 4 inci, dar este bine de știut că nu vorbim de un pliu perfect, ci de un arc discret care se poate vedea în imaginile alăturate.

A doua premieră absolută cu care vine la pachet creația celor de la Rouyu Technology are legătură cu SoC-ul folosit. Acesta este primul dispozitiv care utilizează procesorul Snapdragon 8150 de la Qualcomm realizat cu un proces de fabricație pe 7 nanometri. Tot pe 7 nanometri au fost făcute Apple A12 Bionic și Huawei Kirin 980.

flexpai-smartphone doua ecranePanoul efectiv este un AMOLED care se pliază destul de aproape de mijloc. Imediat după pliere, o jumătate din ecran începe să afișeze o poză de tapet pasivă, în timp ce tu te poți rezuma la utilizarea celeilalte jumătăți. Ca bonus, ai flexibilitatea să începi să folosești partea care ți se pare mai atractivă, cu mențiunea că una dintre părțile ecranului este un pic mai mică decât cealaltă, pentru că are și cele două camere principale pe ramă.

În privința posibiliăților de captură ale gadgetului, FlexPai utilizează o cameră principală de 20 de megapixeli și o a doua cameră de 16 megapixeli. Acestea pot fi folosite atât la selfie-uri, cât și la capturi video 4K sau videoconferințe.

flexpai-smartphone doua ecrane 2Cel mai important detaliu este grosimea. Când este desfășurat, terminalul se rezumă la valoarea infimă de 7,6 milimetri. Când îl pliezi este semnificativ mai mare decât atât, din cauza curburii de la centru. Mecanismul pliabil ar trebui să reziste la 200.000 de îndoiri.

Configurația de bază a acestui hibrid între smartphone și tabletă, pe lângă SoC-ul Snapdragon 8150, include 6GB RAM și o memorie internă de 128GB. Vor exista și două versiuni cu 8GB RAM și 256, respectiv 512GB de spațiu. Se încarcă de la 0 la 80% în doar o oră prin intermediul tehnologiei proprietare Ro-Charge. Prețul de achiziție pentru el este de aproximativ 1135 de euro.

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele