26 sept. 2018 | 16:30

Firefox te anunță dacă și când ți-au fost sparte conturile

ACTUALITATE
Firefox te anunță dacă și când ți-au fost sparte conturile

În iunie 2018, Mozilla a intrat în parteneriat cu Troy Hunt, creatorul site-ului Have I Been Pwned, pentru a integra aplicația lui Hunt în Firefox.

Have I Been Pwned este un site unde poți afla dacă adresa ta de email a fost compromisă sau nu. Dacă a fost compromisă ți se detaliază o listă cu toate site-urile unde te-ai înregistrat cu aceea adresă și care au fost compromise de hackeri.

Acum, Mozilla a lansat oficial produsul acelei colaborări care a primit numele de Firefox Monitor, o unealtă online care te anunță dacă adresa ta de email a fost compromisă.

Cu fiecare breșă de securitate, bazele de date ale hackerilor devin din ce în ce mai mare, iar oamenii, neștiutori, folosesc aceleași parole pentru diferite conturi, iar asta s-ar putea să-i coste. Dacă cumva folosești parola de la email și pentru contul de Facebook sau contul băncii tale atunci hackerul ar putea să folosească datele pe care le-a furat spărgând baza de date a unui site și să-ți fure banii sau alte informații sensibile.

Firefox Monitor nu rezolvă situația, dar măcar te pune în gardă și vei fi notificat dacă cumva adresa de mail a fost compromisă și-ți oferă sfaturi despre cum ai putea să o protejezi mai bine. Poți să vezi dacă mailul tău e în siguranță aici și poți să te abonezi la notificările Firefox atunci când adresa ta va fi spartă.

E bine că nu trebuie să ai Firefox pentru a folosi Firefox Monitor și poți scana adresa de mail indiferent de ce browser folosești. Breșele de securitate se pot întâmpla oricând, dar, din păcate, companiile afectate află mult prea târziu sau își anunță utilizatorii târziu. Reddit a aflat pe 19 iunie și a dezvăluit astăzi că a fost victima unui atac cibernetic care a avut loc acum 11 ani, iar informațiile unor angajați ai companiei au fost compromise.