Facebook o să-ți arate direct în Messenger cine te spamează

Facebook o să-ți arate direct în Messenger cine te spamează
14:55 11.07.2018

Facebook Messenger este una dintre cele mai populare aplicații de chat cu aproximativ 1,2 miliarde de utilizatori, dar asta nu înseamnă că este perfectă.

În timp ce creatorii WhatsApp se confruntă cu o problemă foarte gravă legată de propagarea de știri false prin mesaje, Facebook încearcă să implementeze un mecanism similar pentru combaterea conturilor false care te asaltează cu mesaje.

Conform unui raport al celor de la Motherboard, cei de la Facebook vor să-ți ofere un pic mai multe informații despre interlocutorii tăi, mai ales când te afli la prima interacțiune cu o persoană în mediul virtual.

Facebook a confirmat o serie de experimente menite să te ajute să identifici un cont fals sau o persoană care se dă drept altă persoană în discuțiile online prin Messenger. În acest scop, dacă cineva cu care nu ai mai vorbit de mult îți scrie câteva cuvinte, mesajul cu pricina va fi însoțit de un avertisment prin care ți se atrage atenția asupra câtorva aspect.

Așa vei afla dacă respectivul cont a fost creat de curând, dacă persoana din spatele contului folosește Messenger fără un cont de Facebook asociat sau dacă numărul de telefon asociat contului este dintr-o țară străină și, în funcție de prefix, care este țara cu pricina.

În plus, dacă ID-ul de Messenger este similar cu un alt prieten al tău de pe Facebook sau Messenger, vei primi o notificare și în acest sens.

Un purtător de cuvânt al Facebook a confirmat pentru Engadget că acestea sunt doar câteva dintre eforturile pe care le face compania pentru a contracara situația din ce în ce mai gravă de pe Facebook Messenger legată de persoanele care se dau drept alte persoane.

Tentativele de fraudă prin intermediul aplicației de chat s-au întețit la nivel global, iar aceste gesturi te vor ajuta să previi o eventuală înșelăciune.

loading...