E3 2018: toate trailerele pentru jocurile video din următorul an

de: Alexandru Puiu
11 06. 2018

E3 2018 este cel mai important eveniment din industria jocurilor video și se desfășoară în perioada 12 – 14 iunie 2018 la Los Angeles. Mai jos sunt trailerele pentru jocurile care au fost anunțate la eveniment.

Jocurile video sunt mai populare ca niciodată în 2018. Vedem din ce în ce mai multe titluri cross-platform. Câteva jocuri online s-au transformat în fenomene culturale și au devenit sporturi de campionat. Experiențele video de care te poți bucura pe mobile sunt din ce în ce mai impresionante, iar viitorul acestui domeniu pare cât se poate promițător.

Pe scena de la Los Angeles Convention Center din LA, marile studiouri de distribuție și giganți precum Microsoft sau Bethesda au profitat de ocazie pentru a-și dezvălui proiectele la care lucrează în următoarea perioadă. Multe dintre titluri vor ajunge la gameri până la finele acestui an. Surprinzător de multe însă, nu vor fi lansate decât în 2019.

Indiferent de categoria din care face parte cel mai așteptat joc al tău, la E3 2018, sunt șanse foarte mari să se fi bucurat de un trailer nou. De multe ori, respectivele clipuri promoționale sau secvențe de gameplay au fost însoțite și de câteva detalii tehnice. Mergând însă de la premisa că o imagine face cât o mie de cuvinte, merită să arunci o privire pe clipurile de mai jos.

Având în vedere că numărul clipurilor dezvăluite la E3 2018 este foarte mare, s-ar putea să ai nevoie de cel puțin 30 de minute pentru a le viziona pe cele mai importante. Ca urmare, poți să-ți iei niște popcorn și, eventual, să le dai play pe cel mai mare ecran din casă. Nu de alta, dar jocurile viitorului arată incredibil de bine, sunt încărcate de detalii, fizica este surprinsă într-o manieră mai realistă ca niciodată, iar amploarea universurilor virtuale nu se vede cum se cuvine pe ecranul telefonului. Una peste alta, viitorul arată foarte bine dacă ești gamer, chiar dacă pentru unele experiențe mai ai de așteptat aproximativ un an.