Digi RCS&RDS primește o decizie care vizează mii de clienți. Cum sunt afectați
Dacă ești client Digi RCS&RDS atunci ar trebui să te intereseaze cea mai recentă decizie a Tribunalului București în privința unei cereri emise de companie.
Compania deținută de Zoltan Teszari a pierdut în primă instanță, în dosarul prelucrării datelor cu caracter personal, colectate fără acordul clienților.
Tribunalul București a respins cererea RCS&RDS de anulare a unei amenzi de 7000 de lei aplicate de Autoritatea pentru Proteacția Datelor (ANSPDCP) pentru că ar fi prelucrat în mod excesiv date cu caracter personal al clienților (de exemplu, codul numeric personal), fără a avea consimțământul persoanelor vizate.
Tribunalul București a precizat următoarele: “Ca urmare a celor constatate în cursul investigaţiei din oficiu, operatorul S.C RDS&RCS S.A. a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 7000 lei, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 32 din Legea nr. 677/2001, cu încălcarea art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 8 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 2 și art. 6 din Decizia Președintelui ANSPDCP nr. 132/2011, întrucât RCS&RDS SA, prin colectarea și stocarea copiilor de pe actele de identitate, solicitate prin contractele de servicii de comunicații electronice, prelucrează în mod excesiv date cu caracter personal ce intră sub incidența art. 8 din Legea nr. 677/2001, fără a avea consimțământul expres al persoanelor vizate, prevederi legale exprese sau avizul ANSPDCP.”
Pe lângă acestă amendă dată în luna aprilie a acestui an, Digi RCS&RDS era obligată de ANSPCDCP ca, în termen de 30 de zile, să șteargă datele cu caracter personal, privind codul numeric personal. Reamintim că reglementarea GDPR interzice colectarea de date cu caracter personal fără consimțământul clienților.
Potrivit Hotnews, aceleași practici ilegale au fost găsite și la alți operatori telecom și, drept urmare, au fost sancționați opearatorii Orange România cu 10.000 de lei, Vodafone România cu 20.000 de lei și Telekom România Mobile Communications cu 10.000 de lei și Telekom România Communications cu 7000 de lei. Spre deoserbire de RCS&RDS, cei trei operatori nu au contestat sancțiunile primite.