18 oct. 2018 | 06:34

Cât costă mașinile Dacia cu cel mai nou și mai eficient motor diesel

ACTUALITATE
Cât costă mașinile Dacia cu cel mai nou și mai eficient motor diesel

Ca să respecte noile norme cu privire la emisiile poluante, Dacia și-a echipat mașinile cu cel mai nou și mai eficient sistem de reducere a emisiilor pentru motoarele diesel. Mai nou, poți să ai și în România Dacia Logan și Dacia Sandero cu motoare Blue dCi.

Cu toate că în ultima perioadă ai auzit și ai citit numai vești proaste despre motoarele diesel, e bine să știi că Dacia nu renunță la ele și, în același timp, respectă și noile norme internaționale pentru că a introdus catalizatorul cu reducere catalitică selectivă (SCR) și sistemul de tratare cu AdBlue a emisiilor.

Dacă nu vrei să renunți la diesel și nu te deranjează o mașină românească, Dacia are oferte pe care nu le vei găsi pe la alți producători.

Cât costă Dacia Sandero cu motor diesel Blue dCi

sandero

Poți comanda în România Dacia Sandero cu echiparea Plus și motorizare Blue dCi 75 cu un preț care începe de la 10.560 de euro. Este cea mai ieftină configurare pentru Sandero pe motorină.

Dacia Sandero cu echiparea Ambiance și motorul Blue dCi 75 o poți avea și la noi de la 10.700 de euro.

Prețul pentru Sandero Laureate în versiunea Blue dCi 75 începe de la 11.750 euro, iar cu configurarea Blue dCi 95 de la 12.350 euro.

Sandero Prestige Blue dCi 75 costă 12.350 euro și versiunea cu Blue dCi 95 are un preț de bază care începe de la 12.950 euro.

Cât costă Dacia Logan Blue dCi

logan

În România, poți cumpăra o Dacia Logan Plus și cu motorul Blue dCi 75 la un preț de pornire de la 10.360 euro. La fel în cazul Sandero, este cea mai ieftină configurare.

Logan Ambiance și motorul Blue dCi 75 poate fi comandată de la 10.500 euro.

Logan Laureate Blue dCi 75 are un preț de bază care începe de la 11.550 euro, iar Dacia Logan Laureate Blue dCi 95 poate fi comandată de la 12.150 euro. Dacă vrei un Logan cu echiparea Laureate și motorul dCi 95 vei da cel puțin 12.250 euro.

Pentru echiparea Prestige trebuie să plătești 12.150 euro pentru motorul Blue dCi 75 și 12.750 euro dacă alegi versiunea Blue dCi 95.

Dacia Duster a fost primul automobil din catalogul uzinei de la Mioveni pe care Renault a echipat-o cu sistemul AdBlue de reducere a emisiilor, după ce, de la 1 septembrie au intrat în vigoare noile norme de poluare.

Ce e AdBlue și de ce ai vrea așa ceva pe-o Dacia

duster blue dci

Sistemul de tratare cu AdBlue a emisiilor rezolvă în mare parte problema cu emisiile NOx (nu și cele ale dioxidului de carbon), considerate cele mai nocive.

Primele versiuni SCR cu rezervor AdBlue pentru motoarele diesel au apărut la Mercedes-Benz Clasa A. În urma alianței Renault-Nissan, Duster a fost primul autoturism din gama Dacia care a preluat această strategie pentru a respecta noile norme, chiar dacă au motorizare diesel.

Din punct de vedere tehnic, este vorba despre montarea unui sistem nou de răcire de tip aer-apă și utilizarea unor noi injectoare care lucrează la 2000 de bari.

Ei spun că noul sistem îmbunătățește performanțele automobilului. De exemplu, la Duster 1.5 Blue dCi de 95 cai-putere oferă o accelerație 0 – 100 km/h în doar 12,6 secunde (față de 13,8, cum era înainte) și o viteză maximă de 167 km/h (anterior, 158 km/h).

Versiunea cu 115 cai-putere are o accelerație 0-100 km/h în doar 10,5 secunde în loc de 11,8 secunde, iar viteza maximă crește de la 171 la 179 km/h.