Cum asociezi etichete fișierelor din Windows, ca să le găsești mai ușor

Cum asociezi etichete fișierelor din Windows, ca să le găsești mai ușor
Alexandru Puiu
16:00 09.05.2018

În cazul în care ai foarte multe documente pe sistem și nu sunt într-o ordine foarte precisă, ar fi bine să înveți cum asociezi etichete fișierelor din Windows.

Fiecare articol pe care îl găsești pe internet sau clip de pe YouTube are asociate niște tag-uri sau etichete. Acelea pot fi cuvinte individuale sau asocieri de cuvinte care sintetizează conținutul pe care urmează să-l accesezi. Titlul este doar prima parte a ecuației. Etichetele pot fi numeroase și surprind mai multe scenarii în care ar fi bine să ajungi la un anumit articol. În mod surprinzător, posibilitatea atașării unor etichete există și în Windows, deși s-ar putea să nu o fi folosit niciodată.

La fel cum un motor de căutare precum Google sau Bing indexează tag-urile materialelor pe care le găsești online, sistemul de căutare din Windows are în vedere etichetele asociate manual fișierelor de pe un computer.

Ar fi fost ideal ca un sistem de operare Windows să includă un mecanism automat de generare al etichetelor pentru fișierele tale. Lucrurile nu sunt însă atât de simple. De aceea, ți-ar fi util să știi cum asociezi etichete fișierelor din Windows. Acestea pot fi ascoiate majorității documentelor pe care le ai pe computer, indiferent dacă vorbim de fotografii, clipuri video, documente în Word, Excel sau unele create în orice alt program.

Este suficient să faci click dreapta pe un fișier și să optezi pentru Properties. Fă click pe Details în noua fereastră și un al doilea click pe Tags sau Etichete, în funcție de limba pe care o ai asociată sistemului. În câmpul respectiv, tastează o serie de cuvinte separate prin virgulă pe care le vei folosi ulterior pentru identificarea rapidă a fișierelor. Confirmă cu un click pe Apply și un al doilea OK.

Din momentul în care ai închis fereastra de editare a etichetelor, cuvintele folosite pot fi folosite în fereastra de căutare din File Explorer sau direct în bara de Start, după ce ai apăsat pe tasta Windows. Dacă ai răbdare să definești etichete, te vei simți mult mai eficient când îți vei găsi fișierele dorite într-un timp mai scurt.
Cum asociezi etichete în Windows 10 la fișiere

loading...