Cum afli parola la o rețea wireless pe Mac
Dacă te-ai conectat în trecut la o rețea fără fir, îți trebuie doar câteva minute pentru a învâța cum afli parola la o rețea wireless pe Mac.
Orice dispozitiv computațional de pe piață cu conectivitate wireless salvează parola aferentă rețelelor la care te-ai conectat în trecut. Asta înseamnă că respectiva informație securizată este pusă la păstrare undeva și, cu un pic de efort, poate fi aflată. În funcție de sistemul de operare al gadgetului la care ne referim, întregul proces poate fi unul simplu sau complicat. Aproape de fiecare dată însă, trebuie să fii administrator pe aparatul cu pricina.
Dacă te-ai decis că vrei să știi cum afli parola la o rețea wireless pe Mac, cel mai important detaliu pe care trebuie să-l ai în vedere ține de limitările întregul mecanism. Cu ajutorul unui sistem Apple, nu poți să spargi o rețea wireless securizată cu WPA sau WPA2 și să afli parola utilizată la conectare. Respectivul gest este imposibil pe o varietate foarte mare de configurații hardware sau software. În schimb, poți afla parolele de conectare pentru toate rețelele wireless la care te-ai conectat în trecut.
În acest scop, primul gest pe care trebuie să-l faci este să intri în Finder, la secțiunea Apps sau Applications și să faci dublu click pe Utilities. De acolo, te interesează Keychain Access. Același Keychain poate fi găsit în spatele motorului de căutare din dreata sus. Tastează parola de sistem dacă îți este solicitată. După cum se poate vedea în captura de ecran de mai jos, de aici te interesează secțiunea login. După ce ai selectat-o, fă un click în colțul din dreapta sus, tastează airport și apasă pe Enter. Imediat vei vedea o listă stufoasă încărcată cu toate rețelele la care-ai conectat în trecut, în ordine alfabetică.
[readmore]
Fă dublu click pe rețeaua a cărei parolă îți dorești să o afli. Bifează Show password și tastează numele de utilizator împreună cu parola pe care o folosești la autentificarea ta pe computer. Confirmă cu un click pe Ok. Imediat ar trebui să vezi parola corectă pentru rețeaua la care te-ai conectat, la fel ca mai jos. Repeți proccesul de autentificare prentru fiecare rețea se fără fir din reclamă.