Creierul ținut în viață după moartea corpului ar însemna o durere insuportabilă

Dacă creierul uman ar putea fi reanimat după ce restul corpului a murit, viața într-un corp ar putea fi un iad. Susținătorii eticii cred că nemurirea poate fi ca o tortură eternă.

Experimentul cu creierele acelor porci care au fost ținute în viață , în afara corpului lor, a stârnit numeroase controverse, cu toate că știința ar putea oferi oportunitatea unei altfel de vieți după moarte.

Faptul că celulele nervoase din creierele celor 100 de porci care au fost măcelăriți pentru experiment, le-a dat cercetătorilor indiciul că și creierul poate fi menținut viu, ca organe precum inima sau plămânii, pentru a fi transplantate.

Oamenii de știință speră să găsească o cale prin care să ne putem transplanta creierul într-un corp artificial, după ce trupul natural a decedat, din cauza degradării. E un scenariu asemănător cu cel din serialul The Flash, în care inamicul The Thinker își transferă amintirile și cunoașterea în corpurile altor persoane.

Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut, cum arată la 35 de ani

Rezultate Loto 22 decembrie 2024: Numerele câștigătoare la Loto 6/49, Joker și Noroc

Desigur, încă nu se știe cum s-ar comporta creierul uman. Cercetătorii au reușit să mențină niște celule nervoase n viață, dar e puțin probabil să păstreze și conștientul, gândurile, amintirile. Un animal precum porcul, oricum nu prea e conștient de lumea înconjurătoare. Cel puțin asta e părerea neurologului Nenad Sestan, care a luat parte la reanimarea creierelor porcilor.

Ideea de a încerca astfel de experimente e privită și ca o nebunie curată de sceptici. Lectorul de etică și filosofie, Benjamin Curtis, de la Nottingham Trent, crede că o viață veșnică, sau, cel puțin, una care continuă și după moartea trupului biologic, va fi un iad pentru persoana în cauză, „o soartă mai groaznică decât moartea în sine”.

„Chiar dacă conștientul creierului tău e ținut în viață și după moartea corpului, va trebui să faci față unui viitor previzibil. Vei fi doar un creier pus ăntr-o găleată, închis în propria ta minte, fără acces la simțurile care îți permit să experiențe și interacțiune cu restul lumii”, spune Curtis.

„În cel mai bun caz, îți vei petrece restul vieții cu propriile gânduri drept companie. Unii au demonstrat că și cu un corp complet funcțional, nemurirea ar fi plictisitoare. Fără niciun contact cu realitatea exterioară, viața ar fi un adevărat iad. Să rămâi doar un creier desprins de corp, trebuie să fie o soartă mai groaznică decât moartea însăși”.

Principiul lui Curtis este cât se poate de logic. Nemurirea în sine poate fi o povară, în măsura în care ești o fire sociabilă și atașată de oameni. Va trebui să privești cum toți cei pe care-i cunoști se sting unul după altul. Dar dacă toți am avea această posibilitate, de a trăi și după moartea corpului, atunci perpetuarea speciei nu ar mai avea niciun sens.

Ar putea fi găsirea nemuririi răspunsul la sterilitate? Greu de crezut, iar un creier care nu face altceva decât să gândească, fără să și simtă o atingere, chiar și o durere, nu seamănă deloc cu o viață propriu-zisă.