12 iun. 2018 | 10:58

Cât suntem de aproape să creăm dinozauri ca în Jurassic World

ACTUALITATE
Cât suntem de aproape să creăm dinozauri ca în Jurassic World

A apărut filmul „Jurassic World: Fallen Kingdom”, despre care am scris aici, care ne amintește de fascinația pe care oamenii o au pentru dinozaurii de mult dispăruți.

Este intrigant să privim giganții preistorici cum distrug și domină. Totuși, filmele ridică o problemă interesantă: am putea recrea vreodată ADN-ul dinozaurilor, precum oamenii de știință din filmele care țin de franciza Jurassic Park?

În primul film din serie, vedem o secvență în care ni se explică cum savanții au extras ADN de dinozaur dintr-un țânțar conservat în chihlimbar, care înțepase un dinozaur și avea în corp sângele acestuia. Întreaga scenă o poți vedea mai jos.

Recent, oamenii de știință au descoperit care era structura genomică a dinozaurilor. Această structură reprezintă felul în care genele sunt aranjate pe cromozomi. Deși unele animale care aparțin aceleiași specii au secvențe ADN diferite, structura genomică este, în general, specifică fiecărei specii. Savanții au început prin a căuta structura genomică a celui mai apropiat strămoș al broaștelor și păsărilor. Ulterior, ei au analizat schimbările care au apărut de atunci până în prezent. Totuși, asta nu înseamnă că suntem mai aproape de un Jurassic Park real.

Înainte de toate, posibilitatea ca insectele sugătoare de sânge conservate în chihlimbar să ofere științei ADN intact de dinozaur există doar în filme. În realitate, ADN-ul din insectele găsite în această stare fusese degradat de multă vreme. Cel mai vechi ADN găsit are o vârstă de 1 milion de ani. Cel mai tânăr ADN de dinozaur ar avea cel puțin 66 de milioane de ani.

Dacă, printr-o minune, am putea extrage totuși ADN de dinozaur, acesta ar fi împărțit în milioane de bucățele, pe care nimeni nu ar ști cum să le organizeze pentru a completa puzzle-ul. Mai mult, multe bucățele ar putea lipsi, fără ca măcar să știm. În Jurassic Park, acest lucru s-a rezolvat prin completarea secvenței ADN cu ADN de broască – totuși, așa am obține un hibrid bizar, nu un dinozaur.

Dar să spunem că totuși avem o secvență de ADN intactă, de dinozaur. Acest lucru nu înseamnă că am putea crea un nou animal imediat. În oul în care s-ar dezvolta dinozaurul ar trebui să aibă loc, fără greșeală, nenumărate procese genetice, pentru a crea totuși un dinozaur.

Dacă piedicile științifice nu ar exista, prrobabil ar apărea altele, de tipul permisiunilor legale, protestelor activiștilor și efectelor asupra ecosistemului.