Ce a fost, cu adevărat, asteroidul misterios descoperit în 2017
O rocă spațială misterioasă, descoperită pentru prima dată în 2017, a uimit astronomii care încearcă să-și dea seama, încă de atunci, cu ce au de-a face.
Bănuielile acestora nu au fost puține. La început cercetătorii au crezut că roca misterioasă este o cometă înghețată sau un asteroid. Mai târziu ei au ajuns să afirme că este vorba despre ceva cu totul nou pe care nu știu cum să-l definească.
Însă, pe măsură ce obiectul misterios numit „Oumuamua” se îndepărtează de noi, apar indicii care ar putea ajuta la dezlegarea misterului. Cercetătorii au urmărit traiectoria obiectului spațial, care se îndepărtează de Sistemul nostru Solar.
Pentru asta oamenii de știință au folosit telescoape la sol, plus telescopul Hubble și au ajuns la o altă concluzie: obiectul misterios ar putea să fie o cometă, deoarece accelerează cu viteza uneia. De asemenea, ei au descoperit că viteza acesteia nu poate fi doar rezultatul gravitației.
Marco Micheli, astronom al Agenției Spațiale Europene, este liderul cercetării publicate în jurnalul „Nature”. Echipa spune că Oumuamua accelerează, iar interacțiunile cu gravitația Lunii, Soarelui și a planetelor din apropiere nu sunt suficiente pentru a explica fenomenul.
„Mai era ceva ce împingea obiectul în afara Sistemului nostru Solar”, au declarat oamenii de știință. Ei spun că ceea ce se întâmplă cu Oumuamua putem vedea și la alte comete. Pe măsură ce Soarele încălzește o cometă, gheața se transformă, prin sublimare, în gaz. Acesta este cel care îi dă un „impuls” și o face să accelereze.
Deci cea mai plauzibilă explicație de până acum este că misterioasa rocă este o cometă – desigur, una ciudată, dar o cometă. Singura problemă a cercetătorilor este norul caracteristic de gaz și praf, care nu era prezent.
Ei spun că acesta este oricum greu de detectat și cel mai probabil l-au ratat. „Pentru detectarea acestuia ai nevoie de o cometă strălucitoare sau de un telescop foarte mare”, au mai precizat oamenii de știință.