21 sept. 2018 | 17:00

Savanții au confirmat care este cel mai vechi animal din lume

ACTUALITATE
Savanții au confirmat care este cel mai vechi animal din lume

Cel mai vechi animal cunoscut din lume a trăit acum 558 milioane de ani în Rusia și a fost identificat pentru prima dată.

Oamenii de știință și-au dat seama că specimenul era un animal după ce au descoperit că acesta conține urme de colesterol, un tip de grăsime care este semnul distinctiv al vieții animale.

Organismul ciudat, relativ plat, a trăit cu 20 de milioane de ani înainte de explozia cambriană a vieții animale. Oamenii de știință spun că descoperirea fosilei care arată ca o frunză sau ca o amprentă a degetului mare este extrem de importantă pentru paleontologie.

Creatura marină bizară, numită Dickinsonia, a crescut la aproape 1,4 lungime, având o lățime similară. Conducătorul principal al studiului, profesorul Jochen Brocks de la Universitatea națională din Canberra a spus că specimenul a produs colesterol, semn distinctiv al animalelor. Tot el a declarat că acest lucru îl face cel mai vechi strămoș al nostru.

Animalul a trăit în timpul perioadei Ediacarane, cu aproape 100 de milioane de ani înaintea perioadei Cambriene. Explozia cambriană a avut loc atunci când animalele complexe și alte organisme macroscopice, cum ar fi moluștele, viermii și bureții, au început să domine dovezile fosilelor.

„Moleculele de grăsime ale fosilelor pe care le-am găsit dovedesc că animalele erau mari și abundente acum 558 milioane de ani în urmă, cu câteva milioane de ani mai devreme decât se credea anterior”, a declarat Brocks.

Fosila a fost descoperită de Ilya Bobrovskiy într-o zonă îndepărtată de pe coasta Mării Albe din nord-vestul Rusiei. Noua abordare de studiere a fosilelor Dickinsonia i-a ajutat pe cercetători să confirme că aceasta este cea mai veche fosilă animală cunoscută, rezolvând până la proba contrarie cel mai mare secret al paleontologiei.