11 feb. 2018 | 14:17

Cel mai lung tunel subacvatic din lume va fi construit în Europa

AUTO
Cel mai lung tunel subacvatic din lume va fi construit în Europa

Cel mai lung tunel subacvatic va fi construit în Europa până în 2040. Construcția ar urma să facă legătura între capitala Finlandei și cea a Estoniei.

Finlanda și Estonia plănuiesc să construiască cel mai amplu tunel subacvatic din lume, lung de 102,3 kilometri. Tunelul va lega capitalele Helsinki și Tallin pe sub apa din Marea Baltică. Astfel, schimburile comerciale dintre cele două state vor fi facilitate de apariția acestei galerii subacvatice.

Proiectul va costa în jur de 16 miliarde de euro (suna poate varia între 13, 8 și 20 de miliarde) și mașinile vor fi transportate prin interiorul tunelului cu shuttle-uri care vor atinge chiar și 160 km/h. Construcția va facilita și transportul feroviar, astfel că pe sub mare vor circula TGV-uri ce vor atinge viteze de 200 de km/h.

Inginerii au întocmit deja planul de construcție. Lucrările vor demara în anul 2025 și ar urma să fie finalizate în 2040. Săpăturile vor scoate la suprafață 21 de milioane de metri cubi de pământ. Construcția va fi formată din două tuneluri cu diametrul de 10 metri pentru cele două sensuri de mers.

Totodată, vor fi construite și două insule artificiale, ca refugiu pentru cazurile de urgență, dar și un alt tunel cu diametrul de opt metri prin care autoritățile să poată interveni la nevoie.

Distanța dintre Helsinki și Tallin ar urma să fie parcursă în 30 de minute, în condițiile în care acum aceeași distanță este parcusă de feriboturi în aproximativ două ore. Aproximativ 9 milioane de pasageri tranzitează această rută anual.

Cel mai mare tunel subacvatic va fi mai mare decât cel de sub Canalul Mânecii

Noul tunel va fi de două ori mai mare decât tunelul Canalului Mânecii, lung de 50 de km (37,9 km sunt sub mare), care face legătura între Franța și Marea Britanie. Ideea Eurotunelului datează din 1875, dar acesta a fost construit între anii 1987 și 1994, după o cooperare a guvernelor Regatului Unit și Franței.

[readmore]

Canalul Mânecii este săpat la o adâncime ce variază între 40 și 70 de metri. Este format din trei galerii: două tunele feroviare, câte unul pentru fiecare sens, cu un diametru util de 7,6 m și o galerie de serviciu lată de 4,8 m, prin care circulă vehicule speciale.

Construcția tunelului a costat aproximativ 105 miliarde de franci francezi (16 miliarde de euro) și a durat doar șapte ani, din decembrie 1987 și până în mai 1994.