Bac 2018: când a fost dat bacul prima dată în România

Bacul nu are în România o istorie atât de îndelungată precum ai crede, dar încă de la introducerea lui în sistemul de învățământ românesc, a provocat panică în rândul elevilor. Printre ei, s-au aflat și personalități ca Mircea Eliade.

Bacalaureatul a fost conceput încă de la început ca un examen al maturității. Trebuia să fie o examinare a culturii generale a elevilor dobândită până la finalul cursurilor liceale.

Bacul a fost “inventat” de Napoleon Bonaparte, autoproclamatul împărat al Franței care a trecut Europa prin foc și sabie la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea. Napoleon avea planuri mărețe pentru Franța, pe care o dorea în centrul lumii.

Dar un imperiu are nevoie de specialiști pe măsură și cum cetățenii nu primeau în egală măsură o educație sistematică, era nevoie de o reformă a învățământului. Cea mai importantă a fost introducerea examenului de Bacalaureat. Existența lui s-a dovedit atât de necesară, încât a rămas în sistem și după exilarea lui Napoleon și a fost preluat și de restul statelor europene.

Ai privire de vultur dacă găsești toate diferențele dintre cele două imagini în doar 5 secunde. Test IQ viral

Cum prepari cele mai gustoase gogoși cu iaurt. Desertul ce îți aduce aminte de copilărie

Bacul în România interbelică

În România, bacul a fost introdus pentru prima dată în 1925, printr-o lege emisă de Dr. Constantin Angelescu, ministrul Instrucțiunii Publice (Ministerul Educației de azi) de la acea vreme.

Angelescu, care era chirurg ca profesie de bază, originar din Buzău și școlit în Franța, a hotărât că adolescenții au nevoie de o examinare aprofundată a tuturor cunoștințelor importante pe care le acumulează  în timpul liceului. Să nu uităm că este o epocă înfloritoare din punct de vedere cultural (dar la orașe), la doar câțiva ani de la Marea Unire, care a adus României un procent de populație substanțial, în mare parte format din analfabeți, fără cunoștințe minime.

După cum se aștepta toată lumea, examenul avea să stârnească groază în rândul elevilor și o rată de promovabilitate dezastruoasă. Dar era un început, un pas în față în evoluția României.

Din 1925 și până în prezent însă, niciodată nu a existat un bac mai dificil precum cel din perioada interbelică. Pentru că politica vremii se axa pe calitate, așteptările erau uriașe, materiile extrem de stufoase, profesorii foarte severi, iar elevii erau năuciți de carte și teama de eșec.

De ce erau elevii terifiați de bac

România din timpul Regelui Ferdinand I era într-o continuă dezvoltare, un colos cultural încă necizelat care devenise principalul actor politic și economic în Peninsula Balcanică. La nivel social însă, se simțea povara uriașului stat român, care a crescut dintr-o dată, în timp ce oamenii încă nu erau pregătiți pentru noul sistem în care trebuiau să se integreze.

Elevii acelor vremuri au fost și ei martorii schimbării, dar erau îngroziți de noul examen de la finalul liceului. Era mai terifiant decât ziua vaccinului, iar ăla chiar durea.

În perioada interbelică, Bacul se dădea în două sesiuni: una de vară, în perioada 25 iunie – 10 iulie și una de toamnă, în perioada 15 – 30 septembrie. Adică terminau școala în teroare și o începeau în alt stres.

Nu îți imagina că îi lua cineva la bătaie sau li se amputau membre dacă nu știau. Era o confruntare psihologică, greu de suportat și teama de eșec și stigmatizare socială (pe atunci, nu erau la modă prostia și vagabondajul, chiar dacă existau din belșug).

Comisia de examinare era instituită de minister și era formată din șapte profesori: șase erau titulari ai liceului unde se susțineau probele, iar unul  avea rolul de președinte al comisiei, ales dintre membrii corpului didactic universitar, profesor, agregat sau conferenţiar definitiv de la Facultatea de Litere (era o vreme când Literele era una dintre cele mai importante facultăți din țară) sau de Ştiinţte ori dintre foştii inspectori şcolari.

La ce materii dădeau Bacul elevii interbelici

La începutul secolului XX, sub auspiciile social-politice ale vremurilor din veacul precedent, se punea foarte mult accent pe instruirea tinerilor cu informații din varii domenii. Să nu uităm că este o epocă în care descoperirile științifice încep să ia avânt, iar elevii trebuiau ținuți la curent cu cele mai noi inovații.

Prin urmare, materiile fundamentale erau: limba şi literatura română, istoria românilor, geografia României, instrucţia civică și o limbă modernă (la alegere). La acestea se adăugau alte două materii speciale, în funcţie de liceu.

De asemenea, erau patru tipuri de liceu care funcționau în perioada interbelică, clasificate după profilul învățăturii:  industrial, economic, pedagogic şi real-umanist.

Mircea Eliade, traumatizat de Bac

Una dintre cele mai mari personalități ale culturii românești care a descris cel mai bine ecoul examenului maturității asupra elevilor a fost Mircea Eliade. Era doar un adolescent atunci când a prins valul noii schimbări și a trebuit să se ralieze, ca toți ceilalți, sistemului educațional gândit de Angelescu.

Mircea Eliade povestește dramele și bucuriile Bacului în Romanul adolescentului miop, o carte care azi ocupă raftul celor mai frumoase proze din literatura română.

„Ne-a înspăimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. Cei care învăţau înainte, acum, se surmenează. Nimeni nu ştie ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii şi-au pierdut calmul, băieţii sunt înspăimântaţi. În loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilărit şi care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântări în trei minute, definindu-ne suficienţi sau insuficienţi pentru Universitate”, scria Eliade.

În anul 1925, când a fost introdusă reforma educației, nici jumătate din totalul  elevilor înscriși la examen nu a promovat. Asta îmi amintește de un alt episod oarecum istoric, din trecutul recent al Bacului românesc. Mă refer la anul 2011, când ministrul Daniel Funeriu a introdus supravegherea video în timpul Bacalaureatului, care a “ciuruit”  elevii care se bazau pe fraudarea examenului și pe profesorii care sperau să ia niște mită dacă îi lasă să copieze.

Din 1925 până în prezent, Bacul a suferit diverse modificări, la fel ca sistemul educațional și materiile predate elevilor. Pe măsură ce comunismul s-a instalat în România, după al Doilea Război Mondial,  învățământul a început să pluseze mai mult pe cantitate decât pe calitate. Dar m-aș feri să judec învățământul din timpul comunismului la nivelul de propagandă de azi. Dincolo de cenzură și minciunile de tip sovietic care au fost introduse în materii, învățământul comunist era mai stabil decât cel din prezent. Dar nu înseamnă neapărat că era mai bun.

Cert este că azi, teama de Bac a fost înlocuită cu nepăsarea și disprețul nu față de sistemul de învățământ, ci față de tot ce înseamnă învățarea unor concepte, în general. România suferă o criză tacită de identitate, de o lipsă acută de repere și se află în fața unu viitor stabil greu de construit din cauza haosului politic și social din prezent.