Schițele cu ASUS ZenFone 5 îți arată ce ar putea fi lansat la MWC 2018
ASUS a lansat telefoanele ZenFone 4 în toamna lui 2017. Noul model ar putea fi dezvăluit mai devreme.
Telefoanele ASUS au devenit mai bune de la an la an, iar ZenFone 5 ar putea fi o surpriză plăcută într-o piață din ce în ce mai saturată de dispozitive similare. Păstrează liniile de design de la seria ASUS precedentă, dar ecranul pare să aibă margini mai înguste pe margine și pe spate este o cameră dublă.
ASUS ZenFone 5 va avea un procesor performant de la Qualcomm Snapdragon, iar cantitatea de RAM va fi de 4 sau 6GB. O ciudățenie este că portul de încărcare e microUSB, nu USB-C. ASUS a mai folosit un port similar și pe modele precedente, dar a și trecut la USB-C. Se poate să fie doar o schiță veche, de unde și diferența.
ComputerBlog notează că ASUS ar putea grăbi lansarea tocmai ca să nu repete scenariul din 2017, când a introdus dispozitive noi abia în a doua jumătate a anului.
Ar trebui să privești aceste detalii ca unele incomplete. ASUS are obiceiul să lanseze mai multe versiuni în aceeași gamă, unele mai ieftine și altele mai scumpe. În cazul ZenFone 5, sunt informații conform cărora procesorul va fi un Snapdragon 626 sau un Snapdragon 430. Ecranul e însă pe raportul de aspect 18:9, deja popular încă din 2017. Și da, are și mufă de căști.
Implicit, noua generație ZenFone 5 va avea Android Oreo cu o interfață creată de companie. Dacă este repetat tiparul din ultimii ani, vor fi modele care încep de la sub 1.000 de lei și gama continuă până la prețuri de aproape 3.000 de lei. În aproximativ două săptămâni vom afla mai multe și la MWC 2018 am putea chiar să vedem acest nou telefon.