Snapchat știa că n-o să-ți placă noua aplicația, dar nu i-a păsat

Snapchat știa că n-o să-ți placă noua aplicația, dar nu i-a păsat
Nicoleta Apostol
20:30 14.02.2018

Snapchat se apropie din ce în ce mai mult să semene cu o epavă. De apreciat este că încearcă să reziste, în ciuda criticilor.

Snapchat a avut perioada lui de glorie, însă nimic nu ține o veșnicie. Faptul că încearcă să mențină constant utilizatorii pe care îi mai are (de atras alții nu se pune problema) e de apreciat. Bine ar fi dacă ar ține cont și de părerea lor. Nu de alta, dar reacțiile internauților după ultimele actualizări nu ai fost tocmai încurajatoare. Snapchat știa că dacă reproiectează aplicația în mod dramatic ar putea atrage critici din partea bazei de utilizatori.

Chiar și așa, a mers înainte cu modificările. Noua versiune aplicației nemulțumește mulți utilizatori. Ba chiar îndeamnă compania să o aducă la versiunea inițială. Cu toate acestea, Snapchat nu va ceda presiunilor. Asta pentru că schimbările au fost făcute ca să ajute compania să facă bani.

Snapchat a anunțat reproiectarea încă din noiembrie. „Un lucru pe care l-am auzit de-a lungul anilor este că Snapchat este greu de înțeles sau greu de folosit. Echipa noastră a lucrat la auzirea acestui feedback”, a spus atunci Evan Spegel, directorul executiv. El a și estimat că va atrage multe critici și reproșuri cu această decizie.

„În consecință, în prezent reproiectăm aplicația noastră pentru a ușura utilizarea acesteia. Există o mare probabilitate ca reproiectarea aplicației să fie perturbatoare pentru afacerea noastră pe termen scurt și nici nu știm cum se va schimba comportamentul comunității noastre atunci când vor începe să utilizeze aplicația actualizată”.

După cum s-a dovedit, schimbările nu au dat bine la public. Căutările „actualizări Snapchat” de pe Twitter confirmă asta. Astfel, s-a dovedit că schimbările Snapchat au făcut mai mult rău decât bine. Compania este conștientă de asta, iar la începutul săptămânii un purtător de cuvânt a vorbit despre asta.

„Actualizările mari, ca acestea, pot fi puțin perturbatoare și e nevoie de puțin timp până să te obișnuiești cu ele. Sperăm ca odată ce intră în rutină, utilizatorii să se bucure de el”, a spus acesta. De asemenea, compania a cerut utilizatorilor să-i dea o șansă aplicației, spunând că nu este posibil să revină la aplicația anterioară.

Sursa: Independent
loading...